Bărbatul din Constanța care și-a injectat fiica cu o substanță necunoscută a fost condamnat la 16 ani de închisoare.
Bărbatul din comuna constănțeană Săcele care și-a ucis fiica injectând-o cu o substanță necunoscută, a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare, de către magistrații Curții de Apel Constanța, scrie Mediafax.
Bărbatul de 47 de ani din comuna constănțeană Săcele, care în luna ianuarie și-a injectat fiica cu o substanță necunoscută, iar fata de 14 ani a murit, a fost condamnat la 16 ani de închisoare, printr-o decizie definitivă a magistraților Curții de Apel Constanța. Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat în luna iulie de Tribunalul Constanța, ca primă instanță.
„Condamnă pe inculpatul Bighiu Costel la pedeapsa închisorii de 16 (şaisprezece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.", se arată în încheierea de ședință a Tribunalului Constanța.
Bărbatul a contestat decizia magistraților, dar apelul său a fost respins miercuri, ca nefondat, de Curea de Apel Constanța.
Polițiștii și procurorii din Constanța au început o anchetă în luna ianuarie, după ce o fată de 14 ani a murit. Fata fusese ucisă de tatăl ei, care a injectat-o cu o seringă, cu o substanță necunoscută. Mai apoi, bărbatul a încercat să se sinucidă în același fel, însă a ajuns în stare gravă la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu