Tatăl din Chiajna care și-a sechestrat copilul, primele declarații

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Bărbatul din Chiajna, care și-a agresat soția și apoi și-a sechestrat fiica în casă timp de zeci de ore, a făcut primele declarații. 

Bărbatul spune că a fost speriat de polițiști și că îi pare rău.  

Redăm dialogul:

„Cum vă simțiți?”

„Bine, ok.”

„Cum vedeți situația cu fiica dumneavoastră? Regretați fapta?”

„Da, de fapt, nu e nicio problemă, fata e bine, a fost bine. Nu e nicio problemă.”

„Spuneați că ați fost influențat de faptul că au fost foarte mulți polițiști prezenți.”

„Da, din cauza pistoalelor.”

„V-ați speriat?”

„Da, și eu, și ea.”, a declarat acesta pentru Antena 3 CNN. 

Bărbatul care şi-a sechestrat fiica de cinci ani într-o locuinţă din Chiajna a fost reţinut, sâmbătă, de poliţişti pentru 24 de ore, el fiind acuzat de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie.

"La data de 6 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie", a precizează IPJ Ilfov.

Sursa citată aminteşte că un bărbat din localitatea ilfoveană Chiajna şi-a agresat joi soţia şi apoi s-a baricadat în locuinţă cu fetiţa sa, în vârstă de cinci ani. Individul avea în casă două butelii cu gaz.

După 28 de ore de negocieri, bărbatul s-a predat s-a predat de bunăvoie şi a ieşit singur din casă, fiind preluat de către poliţişti. De asemenea, fetiţa a fost eliberată, fără a suferi vătămări, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel