Tatăl i-a dictat elevei de la Jean Monnet să susţină că a fost violată

profesor acuzat de viol
profesor acuzat de viol
Alegeri prezidentiale 2024

Noi informații apar în cazul violului de la Jean Monnet care ar putea da peste cap varianta Oanei R., eleva care spune că ar fi fost siluită de profesorul de sport. Potrivit unor noi dezvăluiri, ea ar fi întreținut de bunăvoie relații sexuale cu profesorul, iar colegele ei, geloase, au forțat-o să-i spună tatălui ei totul, amenințând-o că, în caz contrar îi vor spune ele. Oana și-a sunat părintele și și-a mărturisit fapta, iar acesta ar fi ”copt” scenariul violului.

”Oana s-a lăudat în fața colegelor de cameră după ce a întreţinut relaţii sexuale cu profesorul, pentru că aşa se procedează în acest liceu. Mai am 3-4 colege care se laudă cu achiziţiile lor", a declarat eleva, citată de Evz.

Fata le spusese iniţial că a fost violată, lucru care le-a înfuriat pe colege, care aflaseră că acest lucru s-a întâmplat de trei ori. Așa că s-au gândit că ceva nu este în regulă și au forțat-o să-și sune tatăl pentru a-i povesti totul. "Au hotărât să se răzbune pe ea şi au obligat-o să-i povestească tatălui violul. Fetele au pus mâna pe numărul lui de telefon şi au ameninţat-o că dacă nu-l sună ea, îl sună ele şi practic nu i-au dat de ales. A fost ceartă mare", continuă ea.

Când a aflat, tatăl și-a ieșit din minți și, ca să-i spele rușinea, a obligat-o să depună plângere la poliție cum că a fost violată. "Am înţeles că el este foarte fioros şi Oanei îi este tare frică de el. Nu a vrut să iasă din cuvântul lui şi a jucat aşa cum i-a dictat", povestește eleva de la Jean Monnet, conform aceleiași surse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel