Tatăl lui Lionel Messi, Jorge, a dezminţit marţi zvonurile despre plecarea fotbalistului argentinian în Arabia Saudită, transmite RMC Sport.
Într-un comunicat, Jorge Messi a dezminţit zvonurile despre un eventual acord cu Arabia Saudită. El a adăugat că o decizie va fi luată după încheierea sezonului cu Paris Saint-Germain. Jorge Messi a reacţionat după ce AFP a afirmat marţi dimineaţă că atacantul lui PSG şi-a dat acordul pentru un contract 'enorm' în Arabia Saudită.
'Nu există absolut nimic. Decizia nu va fi luată până când Lionel nu va termina campionatul cu PSG. Odată terminat sezonul, va fi timpul să analizăm şi să vedem ce este, iar apoi vom lua o decizie', a spus tatăl fotbalistului care a câştigat de şapte ori Balonul de Aur. În comunicatul său, tatăl lui Messi regretă 'numeroasele zvonuri' despre fiul său, care nu a ajuns la un acord 'cu nimeni'. 'Nici verbal, nici semnat, nici convenit şi nu va exista până la sfârşitul sezonului', a adăugat el.
Jorge Messi i-a criticat pe acei ziarişti care sunt 'lipsiţi de respect', pe 'cei care se angajează în mod conştient şi deliberat, fără să aducă dovada acestor afirmaţii, şi caută să transforme în informaţie orice zvon rău intenţionat sau îndreptat către cineva în favoarea intereselor sale'.
Potrivit AFP, Lionel Messi va juca în Arabia Saudită din sezonul viitor, după cum a afirmat marţi o sursă saudită apropiată negocierilor, descriind contractul ca unul 'enorm'. Plecarea fotbalistului argentinian în bogatul regat din Golf este 'o afacere încheiată. El va juca în Arabia Saudită', a afirmat sursa sub acoperirea anonimatului.
Presa a relatat în ultima vreme că Messi, care în iunie va împlini 36 ani, s-ar putea întoarce la echipa la care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei, FC Barcelona, altă posibilă destinaţie fiind Major League Soccer, mai precis clubul Inter Miami, deţinut de fostul internaţional englez David Beckham.
Lionel Messi a fost suspendat şase zile de clubul Paris Saint-Germain după ce nu s-a prezentat la antrenamente, plecând în Arabia Saudită, pentru o acţiune de promovare turistică a acestei ţări. Rivalul lui Messi, portughezul Cristiano Ronaldo a semnat în decembrie pentru gruparea saudită Al-Nassr, contractul aducându-i circa 220 de milioane de dolari pe an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News