Tatăl lui Sebi, ”dezamagit total” după ce judecătoarea din cazul Vlad Pascu nu a fost suspendată. ”Nu mai putem să facem nimic”

Foto: Captură video Antena 3 CNN
Foto: Captură video Antena 3 CNN

Află ce declarații a făcut Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, băiatul care a decedat în accidentul de la 2 Mai, după decizia CSM de a respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din cazul Vlad Pascu.

Consiliului Superior al Magistraturii a transmis într-un comunicat că prin hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din ziua de miercuri a fost respinsă, în unanimitate, ca neîntemeiată propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, cea care se ocupă de dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

„De putut nu mai putem sa facem nimic. O să mergem cu această judecătoare și pe urmă vom face apel. Este singura noastră cale, apelul care poate face lumină în acest caz. Nu avem ce să facem, mulțumesc lui Dumnezeu că și-a arătat adevărata față care noi deja o știam din sala de judecată. A văzut-o toată lumea. Dacă cei de la CSM au zis că este o judecătoare care merită să judece acest caz mergem mai departe. Suntem dezamăgiți total. Oricum, mergem acolo doar ca să mergem, atât”, a declarat Valentin Olariu.

Întrebat de ce nu se ia în discuție această excludere a judecătoarei, Olariu a spus: „Nu vrea nimeni să judece acest caz. Acest caz a fost mediatizat foarte mult și nu vrea nimeni să se bage. Noi doar cerem dreptate, nu cerem nimic altceva. Nu cerem să îi facă ceva lui Vlad Pascu, vrem doar dreptate și să își primească pedeapsa pe care o merită, doar atât”.

Doi judecători în Mangalia

„Mai este doar un singur judecător în Mangalia. Deci, sunt doar doi judecători, două doamne judecător. Deci, nu are cine judece. (...) Tocmai făcusem (n.r. cerere) și pentru strămutare, dar nu ni s-a aprobat, chiar nu înțeleg de ce nu s-a aprobat. Să mergem la Constanța unde judecători capabili să judece acest dosar, unde sunt mult mai mulți judecători, chiar nu înțeleg de ce nu s-a aprobat”, a mai declarat tatăl lui Sebi.

„Să știți că singura noastră șansă este apelul acum. Cu această judecătoare nu mai putem face nimic. Vom merge exact pe ce va judecat dânsa și pe urmă vom face apel. Exact cum o vedeți dumneavoastră acolo, așa este și în sala de judecată. Pur și simplu se uită prin noi, ne întreabă cine suntem și câteva secunde mai târziu ne întreabă încă o dată cine suntem. Are o problemă să nu stăm în picioare, să stăm jos, dar toate băncuțele, adică trei băncuțe pentru atâta lume... spune de fiecare dată: 'Luați un loc în sală', dar toate locurile sunt ocupate. Ăsta este singurul lucru pe care îl spune dânsa. Se uită pur și simplu prin dosarul acela, se uită ca și cum s-ar uita printr-un geam. Nu știu dacă vede ceva în dosarul ăla. Asta face doamne Ancuța Popoviciu”, a mai transmis Valentin Olariu, în direct la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel