Tatăl Ralucăi Bădulescu, cunoscut om politic. Cine este Doru Bădulescu: Este o mândrie că sunt fiica lui!

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Raluca Bădulescu are o familie de care este tare mândră. Cine este tatăl ei, om cunoscut în politică. 

Alegeri prezidentiale 2024

Andreea Bălan, desființată de Raluca Bădulescu. A făcut-o și bătrână și cel mai prost îmbrăcată din România: Să înțeleagă un lucru!

Raluca Bădulescu este celebră în lumea mondenă, în lumea modei și în ceea ce privește comentariile despre vestimentație și stil pe care le-a făcut de-a lungul timpului la adresa vedetelor din România. 

Deși mulți îi cunosc viața profesională, pe cea personală a ținut-o departe de ochii curioșilor cât de mult a putut, motiv pentru care sunt puțini cei care știu cine sunt părinții vedetei și mai ales cine este tatăl ei. 

Alex Velea, MANEAUA momentului cu Florin Salam. Interlopul care apare în video alături de Antonia. Cum sună "Construiesc un imperiu"

Cine este tatăl Ralucăi Bădulescu

 

Ei bine, tatăl Ralucăi Bădulescu este Doru Laurian Bădulescu, cunoscut din lumea politică, el fiind senator PDS în perioada 1996-2004.

Doru Laurian Bădulescu are 72 de ani și a fost o figură cunoscută în Parlamentul României, atunci când a fost ales în județul Ilfov, pe listele PDSR, unde a activat ca membru în Comisia economică, industrii și servicii. În plus, tatăl juratei de la "Bravo, ai stil" a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Albania și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În perioada 2000 - 2004 după de PDSR a devenit PSD, Doru Laurian Bădulescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Arabia Saudită, Republica Venezuela și Republica Africa de Sud.

El a inițiat șase propuneri legislative, din care una a fost promulgată lege.

Doru Laurian Bădulescu a demisionat din Senat în luna iunie 2004.

"Tatăl meu este și a fost un exemplu pentru familie. Este o mândrie"

 

"Tatăl meu este și a fost un exemplu pentru familie, cât și pentru cei care au avut privilegiul să lucreze cu el. Niciunul dintre noi nu am ocupat o funcție în stat, nu s-a pus problema de favoritisme, nepotisme. S-a ocupat să nu ne lipsească nimic, dar nu în sensul de răsfăț prost înțeles: mașini scumpe, bani aruncați în cluburi.

A trebuit să învățăm, să muncim, să merităm lucrurile pe care ni le dorim. Faptul că eu sunt fiica lui Doru Bădulescu este o mândrie. Tata nu doar a fost politician, ci și director al unei companii petroliere pe vremea lui Ceaușescu", a declarat Raluca Bădulescu la Kanal D, în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai".

Raluca Bădulescu, prima apariție cu părinții

Raluca Bădulescu este extrem de mândră de mama și de tatăl ei și a dezvăluit într-un interviu că sunt cei mai buni părinți pe care i-ar putea avea cineva. Deși tatăl ei a fost cunoscut în politică, nu s-a afișat cu fiica lui la evenimente, însă la lansarea colecției sale de pantofi alături de un brand celebru, Raluca Bădulescu i-a avut alături pe cei doi părinți. 

"Și pentru noi este o surpriză, dar suntem alături de Raluca, la bine și la rău suntem alături de ea. Nebunia ei pentru haine și pantofi o are dintotdeauna, de când s-a născut. Când era mică își alegea singură pantofii și rochițele și nu voia să îmbrace decât anumite lucruri pe care oricum și le alegea singură când mergeam la cumpărături. Primele poze ale ei sunt în dulapul cu haine! Dar poze foarte frumoase, făcute încă de atunci cu stil!", declara mama vedetei în anul 2017, într-un interviu pentru wowbiz.ro.

Raluca Bădulescu, prima imagine cu sora ei

CUM arată SORA Ralucăi Bădulescu: Raluca Bădulescu, prima imagine cu sora ei. ”Este cea mai frumoasă”

Raluca a decis acum să o prezinte pe Ioana, sora ei, pe care o iubește enorm și care îi seamănă foarte mult.

Anul trecut, de ziua Ioanei, Raluca nu a ratat momentul și a urcat pe contul personal de socializare, o fotografie în care apare alături de sora ei. Lângă poză, vedeta a scris și un mesaj emoționant.

"Ea este sora mea, Ioana. Este cea mai deşteaptă, cea mai frumoasă, este magică, este fantastică şi cea mai bună soră din lume. Este o minune strălucitoare şi discretă în acelaşi timp. Cu greu o prind să facem măcar o poză împreună şi nu prea îi place să o postez, dar astazi nu mă pot abţine, pentru că este ziua ei. La mulţi ani, Ioana Bădulescu. La mulţi ani, luminoşi şi superbi ca tine. Te iubesc", este mesajul postat de Raluca Bădulescu pe pagina de Instagram. 

Raluca Bădulescu, declarație pentru părinți

Deși a trecut de vârsta de 45 de ani, Raluca Bădulescu a vorbit despre relația pe care o are cu părinții ei, despre faptul că tot timpul va rămâne copilul lor, dar și despre modul în care fiul ei a crescut de bunicii.

"Eu am rămas fata mamei și a tatălui, pe viață. Deși am 46 de ani, mă consider copilul părinților mei. În aceeași măsură, copilul meu este copilul părinților mei. Nu  am  cuvinte să le mulțumesc părinților pentru tot ceea ce fac și au făcut pentru mine. Am cei mai buni  părinți din  lumea  asta pe care cineva și-i poate dori.

Copilăria mea a fost "superbissimă". Împreună cu sora mea, Ioana, cred că nu e zi să nu ne amintim clipe din viața noastră, care să nu fi fost absolut perfecte. Îmi amintesc de vacanțele cu părinții, la mare și la munte, apoi după Revoluție, în străinătate, cum ne împărțeam cărțile la școală, hainele, cum mă ascundeam în patul surorii mele, când trebuia să mergem la școală. Îmi amintesc de plimbările prin parc, de liceu, de toate bucuriile pe care ni le făceau părinții noștri. Părinții mei sunt minuni în viața mea", mărturisea Raluca pentru viva.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel