Tătărușanu, portarul lui Nantes, a fost la un pas în această vară să semneze cu Napoli, vicecampioana Italiei.
Ciprian Tătărușanu a ratat transferul carierei, în ultimele zile ale perioadei de mercato din această vară. Pietro Chiodi a dezvăluit motivul pentru care "Tătă" nu a mai ajuns la Napoli, informează Digi Sport.
"A fost oferta de la Napoli. În două zile, Nantes nu a putut să găsească un înlocuitor. A avut o oferta foarte bună de la Napoli, pe trei ani. Nu avea nevoie să facă război. Oricum nu l-ar fi lăsat să plece", a spus Chiodi, agentul jucătorului, la Digi Sport.
Ciprian Tătărușanu a fost unul dintre cei mai buni portari ai sezonului 2017-2018 în Ligue 1, primul pe care l-a petrecut la Nantes după transferul din urmă cu un an, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu