Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a comparat situația COVID-19 din țara noastră cu un "platou dințat", apreciind că România se află în a doua "cocoașă" a pandemiei.
"Noi suntem într-un platou, într-un platou din ăla dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val. Este o lună grea luna septembrie, prin precauţiile pe care trebuie să le asumăm şi să le respectăm toţi. Am avut un 1 septembrie cu reluarea activităţii în restaurante, cu reluarea activităţilor în teatre şi cinematografe, cu reîntoarcerea populaţiei din concedii şi aglomerarea transportului în comun. Va urma 14 septembrie cu deschiderea şcolilor, iar, la fel, o supraaglomerare a transportului în comun, o lună de campanie electorală, alegeri pe 27. Sunt nişte reluări de activităţi pe care le-am preconizat în contextul respectării unor norme", a declarat Nelu Tătaru la Digi24.
Nelu Tătaru a mai spus că oamenii ar trebui să respecte mai conștiincios măsurile de prevenire a infectărilor cu coronavirus.
„Noi nu suntem Dumnezei. Lupta o ducem până la capăt. Lumea ce ar trebui să înțeleagă din acest moment: această pandemie nu se tranșează în spital, această pandemie se tranșează în prespital, adică în societate”, a spus Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu