Tătăruşanu, accidentat. Cât timp va sta pe tușă

Tătăruşanu a suferit o accidentare serioasă şi riscă să piardă următoarele meciuri.

Portarul român Ciprian Tătăruşanu s-a accidentat la spate şi are şanse foarte mici să joace în următoarele două meciuri ale lui FC Nantes, a menţionat luni antrenorul Vahid Halilhodzic, citat de pagina de Twitter a clubului din prima divizie a campionatului de fotbal al Franţei. Tătăruşanu este 'foarte incert', a declarat luni Halilhodzic într-o conferinţă de presă.

Internaţionalul român a mai avut probleme la spate în ultimii ani, inclusiv atunci când era legitimat la gruparea italiană Fiorentina. Nantes va juca miercuri împotriva lui Saint-Etienne în campionat şi sâmbătă împotriva lui Sannois Saint-Gratien (divizia a treia), în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei.

Echipa are un moral scăzut

În afara lui Tătăruşanu, alt fotbalist cu şanse reduse de a evolua în aceste meciuri este Anthony Limbombe, accidentat la glezna stângă. Nicolas Pallois şi Lucas Lima sunt suspendaţi, iar Samuel Moutoussamy şi Elie Youan nu sunt complet refăcuţi după accidentările suferite.

Atmosfera din cadrul clubului este afectată de dispariţia avionului care-l transporta pe atacantul Emiliano Sala, ce tocmai se transferase de la Nantes la Cardiff City. 'În această dimineaţă, am găsit o echipă receptivă, chiar dacă nu mai sunt glumele dinainte. (...) Este nevoie de un caracter foarte puternic ca să suporţi această lună ianuarie', a spus Halilhodzic. Nantes este pe locul 15 în Ligue 1, cu 23 de puncte după 21 de meciuri.

Citește și: 

Higuain, transfer. Salvini: "Un mercenar!" Scandal în Italia

Țucudean, transfer blocat. A refuzat o sumă uriașă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel