Tatiana Niculescu Bran. Ce-i înapoiază unchiul său Regelui Mihai, de Ziua Regalității

Unchiul fostei purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis va înapoia, duminică, de Ziua Regalității, trusa de golf a Regelui Mihai. 

"Prin anii 70, unchiul meu, Gheorghe, regalist pătimaș, cumpăra de la fostul cofetar al Casei Regale trusa de golf a Regelui Mihai. De peste 40 de ani, omul are un singur vis: să nu moară înainte de a fi înapoiat trusa proprietarului de drept. Are 89 de ani", a scris fosta purtătoare de cuvânt a președintelui.

Evenimentul de la Casa Regală va avea însă loc în absența Regelui Mihai, care va vedea de la televizor evenimentele, preferând să stea aproape de Regina Ana, a cărei sănătate este fragilă, iar Tatiana Niculescu Bran scrie: "Azi va participa la serbarea organizată de Casa Regală și va avea poate ocazia să înmâneze cuiva sacul de piele și crosele păstrate cu sfințenie. La mulți ani tuturor, de fosta zi națională a României! (Mă îndoiesc că România se va mai întoarce vreodată la monarhie, dar simbolurile fac viața mai frumoasă.)". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel