Tatuajele ca o artă: Răzvan Popescu și Tibor Szente, doi artiști apreciați, povestesc despre pasiunea lor
Piața Mihail Kogălniceanu / Zona Gara de Nord. Două locuri diferite ce găzduiesc doi artiști diferiți, Răzvan și Tibor, dar uniți de aceeași pasiune : arta tatuajelor.
Autori: Șurghie Mara; Cioboată Andreea
Sunăm la interfon. Ușa se deschide, fără să ne întrebe cineva ce vrem. Ne întâmpină un tip înalt, masiv și tatuat. Ne izbim de doi tineri la bustul gol, care își pozau spatele unul altuia. Ne așezăm pe canapea, servim o bomboană și privim, pentru prima oară, cum se realizază un tatuaj.
Răzvan își pune mănușile negre de chirurg, stinge lumina, lăsând aprinsă doar o lampă. “Elena, dă muzica puțin mai tare”. Întuneric, rock și zgomot de freză ca la dentist. Costin și Costin, doi prieteni buni, au venit să-și tatueze niște replici dintr-un film vechi. “Gotti, e un film vechi, din '96, dar cuvintele astea semnifică mult pentru noi”. Un sfert de oră a durat și Costin se ridică de pe scaunul “pacientului”. “N-a durut așa rău...doar a pișcat puțin”. La cerere, Răzvan îi face o poză, în timp ce îi spune ce are de făcut în următoarea săptămână : “Fără apă, te dai zilnic cu unguentul ăsta și ai grijă cine te dă. Să nu aibă răni pe mâini sau ceva”.
Răzvan Popescu a facut primul tatuaj în februarie 2009 în salonul său. Un tânăr răzvrătit de 28 de ani, cu sânge rece și talent moștenit de la tatăl său, pictor. Tatuează fără frică. Lucrează singur. O are doar pe Elena, care îl ajută cu programările. E specializat în tatuaje realistice, nu prea îi place să facă scrisuri. Nu s-a tatuat niciodată singur: ”Să-ţi faci tatuajele singur e cea mai mare greşeală, deoarece tu trebuie să ai planşa în faţă. Nu ai cum să-l vezi dacă ţi-l faci tu”.
Lumea află de el de pe Facebook, dar cea mai bună promovare este să aduci omul “să vadă live cum lucrezi”. Nu retușează și nu modifică tatuaje făcute de alți tatuatori: “Nu sunt tinichigiu. Nu îndrept ce au făcut alții.” Nu îi place să asculte poveștile clienților: “Nu vreau să aud, asta e de televizor. Eu tatuez,pur şi simplu.” Dacă ar fi să facă altceva, s-ar apuca de pictură, dar “în România nu ai cum să faci aşa ceva, arta nu e apreciată”. Nu ar pleca, însă, pentru totdeauna de aici. Mărturisește că își iubește țara pentru că aici are rădăcinile. Participă des la convenții de specialitate și primește invitații să lucreze ca artist invitat în saloane din străinătate. În toamnă va pleca pentru două luni în Elveția. “În schimbul de experienţă cei de acolo văd pe ce eşti axat şi îţi fac programări în funcţie de ceea ce vrei tu să faci. Patronul de acolo nu lucrează,ci doar invită artişti din lumea întreagă. Ei câştigă de pe urma ta, ei te plătesc bine pe tine. E o onoarea că m-au ales. De obicei,te caută la sânge înainte să te cheme, pentru că ei depind de munca ta, le poţi alunga anumiţi clienţi.” S-a obișnuit să lucreze contra timp: “ Este o chestie nemaipomenită să faci ce îţi place şi să şi câştigi. Ce-și poate dori mai mult un om pe lumea asta?”.
De la teorie la practică!
Lume stranie pe lângă Gara de Nord. Miroase a ploaie, a lac de uşi şi a mizerie. Grăbesc pasul, trecând pe lângă copii şi tineri murdari, trăgând cu poftă din pungile de la nas. Ajung pe Vespasian şi Tibor mă întâmpină la poartă. Îi observ tatuajele de pe mâini. Îmi inspiră încredere, deşi de abia l-am cunoscut. Salonul e spaţios, luminat şi decorat cu amintiri: măşti din Veneţia, aparatul de tatuat construit chiar de Tibor în 1996. ,, Fumaţi? Te deranjează dacă îmi aprind o ţigară? În salon e interzis total să fumezi, iar pe clienţi îi deranjează asta. Mai ales pe cei din străinătate. Fumând, devin mai relaxaţi şi nu mai simt aşa intens durerea.” Mă ascultă cu atenţie. Îmi povesteşte despre el, în timp ce desenează modelul dorit de mine pe o foaie A4. ,,E prea mare? Vrei cu umbre? Umbrele îi dau un aer mai interesant” E o alegere grea, e ceva ce va rămâne pe corpul meu toată viaţa. Tibor pregăteşte acele, vopseaua, îmi mai arată câteva fotografii pe net, cu clienţi tatuaţi de el. Apoi îmi dezinfectează braţul. Se apropie momentul şi modul în care artistul îşi aranjează instrumentele pe o măsuţă etajată îmi aminteşte de ultima vizită la stomatolog. Din păcate, aici nu va exista anestezie. Totul e pe viu. Întind mâna şi, involuntar, închid ochii. O pişcătură se urcă de pe antebraţ până la umăr, apoi pe spate, apoi până la ceafă. Senzaţia e electrizantă, dar nu insuportabilă. E o durere surdă, iar sunetul iritant te determină să te gândeşti că poate nu era momentul să te tatuezi. Prea târziu. Maestrul îşi definitivează opera, adaugă câteva umbre, apoi şterge cu atenţie locul cu pricina. ,,Eşti gata! Să-l stăpâneşti sănătoasă!”
“Întâi sunt consilier, apoi tattoo artist.”
Tibor Szente, cunoscut ca T'bor, tatuează de 19 ani. A fost student la arhitectură, a făcut design publicitar. A fost și designer de interior. Printre operele sale se numără câteva casino-uri din București și din Timișoara. 6 luni din an lucrează în Irlanda. “Nu am avut probleme. Oamenii sunt deschiși și prietenoși. Mi-am făcut deja clientela mea.” Spre deosebire de Răzvan, lui chiar îi place să asculte poveștile celor care vin să se tatueze: “Întâi sunt consilier, apoi tattoo artist. Nu tatuez pe nimeni care nu are un motiv. Prefer să ascult persoana o oră, două, dar să știu că o să rămână cu tatuajul toată viața.”
În opinia lui, există tatuatori, cei care reproduc modele din cataloage, și tattoo artists, cei care își realizează propriile desene. Face tatuaje de corecție pentru cei care au cicatrici, pete rezultate în urma unor accidente și crează un design astfel încât să ia ochii, să distragă atenția . Spre exemplu, soției sale i-a desenat o gheișă și niște flori de cireș pe spate, iar acum cicatricea ei trece neobservată. Folosește pigmenți organici, care nu atacă pielea și se păstrează mai mult timp, astfel încât tatuajul nu mai trebuie refăcut. De altfel, nu face un tatuaj de două ori : “Odată ce e făcut trebuie să rămână unic.” Chiar și-ar dori să plece din România. În Irlanda. Acolo câștigă 6000 de euro în două luni: “Pentru nivelul de trai din Vest nu e mult...e mult pentru cei care trăiesc în România.” Recent s-a apucat de pictură. Este adeptul stilului drybrushing – pictură fără apă.
În ceea ce privește concurența, cei doi artiști sunt de acord “Nu există așa ceva între noi. Pe noi ne interesează să ne facem treaba.” Tibor este mai deschis în privința cazurilor aparte care i-au trecut pragul. Dacă Răzvan nu ne-a dat prea multe detalii cu privire la tatuajele aparte pe care le-a făcut, Tibor ne-a povestit despre cazul unui irlandez, care nu avea voie cu tatuaje la muncă, dar lucra tot timpul cu capul acoperit. Așa că s-a ras în cap și s-a tatuat pe chelie. “I-am făcut 3 tatuaje : Crucea St Brigid, deoarece pe bunica lui o chema Brigid, niște castraveciori pentru că pe el îl cheamă Birch (castraveciori -eng.) și o cruce celtică.” Pentru T'bor e foarte important ca operele sale să fie reușite : “Vreau ca tatuajul să dăinuie, astfel pot să zic că las ceva în urmă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
