Mihai Tatulici a scris un roman cu cheie, care face trimitere la actorii politici din ultimii 25 de ani. Personajul principal, un marinar pe nume Decebal Spulber, ajunge șeful statului cu ajutorul serviciilor secrete. Povestea acestuia, de la afacerile necurate la legăturile extraconjugale cu ”o blondă”, va fi ecranizată, fiind demarate discuții cu regizorul Șerban Marinescu pentru primele 20 de episoade.
Tatulici neagă orice legătură cu personaje istorice, dar susține că s-a documentat pentru a putea dezvălui secrete din viața intimă a puternicilor zilei din ”Românika”.
Mihai Tatulici a declarat pentru DCNews că se află într-o fază avansată a negocierilor pentru ecranizarea cărții sale, lansate în aprilie ”Distrugătorul Speranța”. Va fi un serial politic, gen ”Lumini și Umbre”, nu un sitcom, iar regizorul este Șerban Marinescu. Primul volum al seriei are 20 de episoade, iar în noiembrie va fi lansat și volumul al doilea.
”Este un roman atipic, ne-a declarat Tatulici, cu multe dialoguri, ca un soap-opera. L-am scris așa pentru a fi ușor de ecranizat, la televiziune. Eu afirm că întâmplărire din povestire nu au legătură cu realitatea, dar toți cei care au citit cartea spun că recunosc personaje reale, care fac istorie în țara noastră. Este drept că m-am documentat mult înainte să o scriu, din surse publice sau mai puțin publice. Am vorbit și cu avocații, înainte să o public, au spus că nu au ce să-mi facă, nu au cum să mă dea în judecată, este literatură. Oricum, unii se vor supăra, dacă li se pare că le dezvălui secretele, atât secretele politice sau de afaceri, cât și din viața intimă”.
Cine sunt personajele principale?
”Marinarul care, cu sprijinul serviciilor secrete ajunge președinte, este Decebal Spulber. Decebal, în opoziție cu Traian...Vedeți că nu e de la noi, e din Românika. De exemplu, este povestită o scenă, plasată în 2000, când au avut loc alegeri pentru Primăria Capitalei. Decebal ajunge primar cu ajutorul lui Nelu Nelulescu, șeful Opoziției, care își trădează propriul candidat, medicul Pornescu. În carte povestesc cum l-a păcălit marinarul pe președintele partidului lui Pornescu, cum au bătut ei palma... vedeți vreo legătură cu situația reală, când Oprescu a pierdut inexplicabil în fața lui Băsescu? Sau cum l-a șantajat pe colegul de tandem, la prezidențiale, făcându-l să renunțe. În carte, Decebal a făcut rocada, a făcut un nou tandem, cu viitorul premier Sitroianu. Cea mai fierbinte fază este cea de la Bruxelles, când intră în camera unei blonde. Trebuie să citiți, e redat totul, cu lux de amănunte”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu