Tavanul Căminului Cultural din Cluj s-a prăbuşit peste 4 oameni

captură video
captură video

Patru muncitori care lucrau la renovarea Căminului Cultural din Cluj au fost răniţi după ce tavanul s-a prăbuşit din senin.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente după ce tavanul unui imobil, aflat în lucrări de reabilitare, de pe strada Libertății din localitatea Apahida s-a prăbușit peste mai mulți muncitori. 

„La fața locului acționează trei autospeciale și 4 ambulanțe SMURD”, a transmis ISU Cluj. 

Până în prezent au fost evacuaţi de sub dărâmături 4 bărbați în stare conştientă. În momentul de faţă, aceştia primesc primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și SAJ, după care urmează să fie transportați la spitalul din Cluj-Napoca pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

--------------------

UPDATE

Din primele evaluări, doi dintre bărbați au suferit traumatisme mai grave și a fost necesară extragerea de sub dărâmături de către pompieri. Toți cei patru bărbați care au primit asistență medicală la fața locului vor fi transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Intervenția este în desfășurare.

*ştire în curs de actualizare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel