Comisarii de la Protecţia Consumatorilor propun închiderea, pe o perioadă de până la 12 luni, a restaurantului Taverna Racilor Herăstrău, în urma neregulilor constatate în cadrul unor controale derulate la această unitate în perioada iunie - septembrie a acestui an, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis marţi, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, în perioada 1 iunie - 15 septembrie 2023, mai multe acţiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău - Bucureşti, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societăţi promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut ca şi Pescobar).
"În urma deficienţelor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat următoarele sancţiuni: în data de 01.06.2023 - administrator SC Nedsea SRL - amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei; un avertisment; oprirea definitivă de la comercializare a 156 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2600 lei; oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor. Ulterior, a fost verificată măsura dispusă de oprire temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii", se precizează în comunicat.
Ulterior, în data de 3 iunie (administrator SC Nedsea SRL) a fost solicitată verificarea măsurilor dispuse şi s-a constatat ca deficienţele au fost remediate.
În data de 22 iunie (administrator SC Nedsea SRL) au fost dispuse mai multe măsuri vizând amenzi contravenţionale în valoare de 75.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate şi propunerea de încetare a practicilor comerciale incorecte.
În 28 iunie a fost emisă decizia nr. 259 de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL.
În 24 iunie, a fost efectuat un alt control constatându-se că la acelaşi punct de lucru funcţiona SC Commercial Diplomatic Club SRL. În urma controlului au fost dispuse amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8100 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor (agregate figorifice).
În data de 15 septembrie (administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL), au fost dispuse alte sancţiuni care constau în amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor şi propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.
"Menţionăm că vor fi transmise adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Sănătate Publică", se arată în documentul ANPC.
Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: folosirea unor materii prime şi a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf, chedere depreciate şi murdare, prezenţa insectelor vii (muşte) în unitate, schimbarea stării termice a produselor, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde, existenţa unor condiţii improprii în spaţiul de lucru (paviment neigienizat), lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate, lipsa informării cu privire la ingredientele conţinute de preparate, a aditivilor şi a alergenilor, în lista meniu, lipsa autorizaţiei emisă de Primărie.
De asemenea, au fost descoperite produse alimentare cu data limita de consum depăşită şi utilizarea unei maşini de transport neautorizate la care sistemul de răcire nu era funcţional, ca spaţiu de depozitare a materiilor prime (congelate şi refrigerate).
@tavernaracilorherastrau Foame mare Pescobar in acțiune ????????
♬ sunet original - Taverna Racilor Herăstrău
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu