Valoarea taxei auto pentru „maşinile de 8-9 ani“ va creşte faţă de cuamtumul propus recent, actul normativ care va stabili aceste date urmând să intre în dezbatere în şedinţa de guvern miercuri sau, cel mai târziu, săptămâna viitoare, susţine ministrul Mediului.
Proiectul de act normativ a fost suspus dezbaterii publice, perioada în care puteau fi formulate observaţii încheindu-se miercuri. Cu toate astea, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat că Guvernul intenţionează să mai aducă o serie de modificări.
„Vom intra cu taxa în Guvern astăzi (miercuri, n.r.) sau cel mai târziu săptămâna viitoare“, a declarat ministrul Laszlo Borbely, citat de Mediafax. Borbely a anunţat însă că taxa va suferi „mici modificări“ faţă de valorile propuse anterior şi supuse dezbaterii publice.
„Vom avea discuţii în Guvern şi, cel mai probabil, vom majora puţin cuantumul taxei pentru maşinile mai vechi, cele de opt-nouă ani. Deşi durata lor de viaţă nu mai este atât de mare, nu trebuie totuşi să nu luăm în calcul faptul că, deşi vor circula mai puţin, în anii în care o vor face vor polua mai mult, aşa că vom creşte taxa“, a spus Borbely, fără a putea preciza cu cât anume va creşte valoarea.
Ministrul a precizat că majorarea taxei va fi aplicată tuturor maşinilor mai vechi, indiferent de tipul de motorizare conform standardelor Euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu