Taxa auto, restituită șoferilor. Comisia pentru buget, aviz favorabil

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului a acordat marți raport favorabil la OUG 52/2017 privind restituirea taxei auto.

Ordonanța reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislației naționale cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și evitarea posibilei declanșări a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al UE.

Beneficiarii acestei ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG 9/2013, aprobată cu modificări prin Legea 37/2014.

De prevederile ordonanței vor beneficia contribuabilii cărora nu li s-au restituit banii până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe și care vor solicita restituirea în scris organului central fiscal competent, până la 31 august 2018.

Plenul Senatului va dezbate și vota, în calitate de primă Cameră sesizată, OUG 52/2017 împreună cu raportul Comisiei de buget.

De asemenea, Comisia pentru buget a acordat marți un aviz OUG 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, propunând amendarea ordonanței, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel