Taxa de pod de la Fetești, suspendată. Reparațiile nu vor fi gata nici în iulie

Taxare Fetești pod Foto: Crișan Andreescu
Taxare Fetești pod Foto: Crișan Andreescu

Nu veți mai plăti taxă de pod la Fetești, după ce finalizarea lucrărilor a fost iar amânată. 

Taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată, pentru că reparaţiile podului nu se termină la începutul verii, ci vor continua şi în iulie, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, conform Rador.

Suspendarea taxei se face pentru a reduce aglomeraţia din zona podului unde se repară sensul Constanţa - Bucureşti, iar şoferii sunt deviaţi pe o singură bandă pe sens.

DCNews a scris din aprilie despre acest aspect, CNAIR anunțând termen de finalizare 25 iulie 2023, cu posibilitate de prelungire de 3 luni.  

”În prezent se lucrează pe Calea 2 (sens Constanța-București), iar lucrările majore se realizează pe Viaductul de acces dinspre Constanța cu o lungime de 380 m.

Lucrările de reabilitare a podului peste bratul Borcea situat pe Autostrada A2 la km 149+680 au termen de finalizare data de 25 Iulie 2023, cu posibilitate de prelungire maxim 3 luni, în conformitate cu prevederile contractuale.

Chiar dacă restricțiile de circulație se vor ridica înainte de termenul menționat mai sus, lucrările la intradosul suprastructurii și la infrastructură (care nu vor afecta traficul rutier) vor continua.

În conformitate cu ultimul Act Adițional întocmit în baza OUG 64/2022, valoarea contractului este de 77.317.621,84 lei fără TVA, respectiv 92.007.969,98 lei cu TVA", a explicat CNAIR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel