PNL a contestat în instanță o contestația împotriva PSD în urma creșterii unei taxe.
PNL Tecuci acuză că PSD a majorat taxa pe salubritate, la sfârșitul anului trecut, la propunerea primarului Constantin Hurdubae.
Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Galați, în data de 4 februarie, după ce, în prealabil, a fost sesizată și Instituția Prefectului. Liberalii tecuceni apreciază că majorarea taxei este nefundamentată și ilegală, acțiunea în instanță fiind ultimul pas în încercarea de a corecta ceea ce ei numesc un abuz, care a condus la creșterea taxei de salubritate de patru ori, în doar doi ani.
"Am decis să recurgem la această cale de atac, într-o ultimă încercare de a stopa un abuz evident al administrației locale”, a declarat Lucian Costin președintele PNL Tecuci.
”Practic, în luna decembrie, deși a avut loc o dezbatere publică pe tema majorării taxei de salubritate, nu ne-a fost prezentat niciun argument economic care să justifice această decizie. Toate încercările noastre de a demonstra că majorarea taxei este ilegală, s-au lovit de disprețul administrației locale, care a majorat această taxă la 15 de lei de persoană/lunar, după ce și în cursul anului trecut aproape că a dublat-o față de 2016. S-a ajuns în situația, ca în ultimii doi ani, această taxă să crească de aproape patru ori", continuă el.
Taxa de salubritate ar fi 15 lei de persoană pe lună. PNL consideră că e o taxă de nesuportat. PNL transmite că o familie formată din doi adulți și doi copii ar trebui să plătească, conform noii taxe, 720 lei anual, față de 192 lei, cât plătea în 2017, sau 336 lei, cât plătea în 2018 .
PNL solicită ca taxa să fie 7 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu