Introducerea unei taxe de acces în centrul Capitalei nu este o idee constructivă, iar până la implementarea acestei măsuri este necesară crearea unor alternative pentru cetăţeni, susţine europarlamentarul PPE şi preşedinta Comisiei de mediu din Parlamentul European, Adina Vălean.
"Nu trebuie să punem căruţa înaintea boilor. Trebuie să le dăm oamenilor alternative. Simplul fapt că le interzicem să treacă pe acolo (prin centrul Bucureştiului, n.r.), dar nu au pe unde să o ia, nu mi se pare o ideea constructivă. Deci trebuie pur şi simplu să intensificăm toate măsurile de transport alternativ, de rute alternative care să ocolească centrul oraşului. Ulterior, dacă vedem că, deşi există aceste alternative, oamenii continuă să folosească cu precădere traficul din zona centrală, ne putem gândi şi la alte metode restrictive, cum ar fi o taxă suplimentară sau interzicerea parcării, pentru că dacă n-ai unde să parchezi, nu te duci în centru”, a declarat pentru News.ro Adina Vălean, la Bruxelles.
Soluții
Europarlamentarul a mai spus că autorităţile din Bucureşti şi nu numai trebuie să ia măsuri credibile pentru a reduce poluarea aerului şi că este necesară încurajarea transportului în comun electric.
"Autorităţile trebuie să ia nişte măsuri credibile pentru a reduce poluarea aerului. Trebuie încurajat transportul în comun electric, ar trebui ca flota de maşini a întregii administraţii locale să fie electrificată cu prima ocazie. Sunt necesare toate măsurile pe care alte capitale le iau, adică nu trebuie să inventăm nimic noi în mod special, trebuie doar să ne uităm la ce fac şi alţii, a spus Adina Vălean.
Ideea introducerii unei taxe de acces în centrul Bucureştiului a fost intens dezbătută în spaţiul public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News