Taxa pe lăcomie. Piperea: ”Nu cred că poporul plânge de mila băncilor”

Ordonanța de Urgență privind noile măsuri fiscale anunțate de ministrul Eugen Teodorovici a fost subiectul principal al discuțiilor din platoul emisiunii România 9 de la TVR 1.

Publicitate

Băncile, în România, fac profit cam de trei ori mai mult decât cele din Uniunea Europeană, a reamintit Ionuț Cristache, în condițiile anunțatei Ordonanțe de Urgență privind 'taxa pe lăcomie', moment în care a intervenit Gheorghe Piperea: 

”Dacă vorbim de atitudinea oamenilor față de bănci, nu e vorba doar de ura declanșată de sclavia în care îi ține pe oameni fiecare entitate de asta numită bancă - numită pe nedrept bancă, pentru că nu mai este de mult bancă, pentru că inventează bani din nimic - trebuie să se adaug la asta și faptul că în anii anteriori, în Europa - la noi nu s-a văzut pentru că a fost domnul Manole-Isărescu care s-a ocupat de camuflare - n-au fost astfel de ajutoare. (Manole ar fi fostul nume conspirativ al domnului Isărescu pe vremea Securității, a precizat avocatul).”

”În Europa, în anii anteriori, s-au întâmplat două valuri enorme de salvare a băncilor, cu bani publici, chiar și ai românilor pentru că am participat la bugetul UE, după care a urmat la trei ani aceeași salvare, pardon salvarea acelorași bănci, a mai fost o salvare de data aceea cu banii din depozite ale pensionarilor, ale muncitorilor obișnuiți și la ora actuală se poate spune că aceste lucruri care au fost ținute sub obroc de cuplul Merkozy, cum i se spunea lui Merkel și Sarkozy, toate aceste lucruri au izbucnit în, ceea ce se numește în momentul de față, 'vestele galbene'. Oamenii au ieșit să protesteze pentru o mică creștere a prețului motorinei, dar acum și-au extins protestul și împotriva băncilor și a corporațiilor. Și noi le plângem de milă. Eu nu cred că poporul plânge de mila băncilor! Chiar și cei care nu sunt implicați emoțional în fenomenul acesta, chiar și cei care au avut norocul să nu se împrumute sesizează penibilul în care se pun niște așa ziși analiști, ziariști care nu fac nimic altceva decât să pună în practică un mandat plătit”, a declarat avocatul Piperea.

Vezi și: Taxa pe lăcomie. Ionuț Cristache: Chiar suntem pe dos cu toate?

OUG taxa pe lăcomie. Hunor: Alarmant! Am văzut reacția bursei


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel