Taxe suplimentare pentru la iarnă. Locuitorii vor trebui să suporte costurile chiar dacă au centrală termică

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Proprietarii de apartamente care dețin centrale termice vor fi nevoiți să achite o taxă suplimentară începând chiar din această iarnă.

Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) îi vizează toți cei care locuiesc în blocuri dotate cu rețele comune de încălzire, indiferent dacă locuințele sunt izolate termic sau nu.

Conform noilor prevederi, toți locatarii care au optat pentru instalarea unei centrale proprii de apartament vor fi obligați să plătească o taxă suplimentară pentru căldura emanată de conductele de încălzire centralizată care traversează apartamentele lor. Măsura vine ca o schimbare majoră, deoarece mulți proprietari și-au montat centrale tocmai pentru a evita costurile rețelelor comune de termoficare, dorind să plătească strict pentru consumul propriu.

Locuitorii vizați de măsură

Toți proprietarii din blocurile conectate la rețelele termice comune vor resimți impactul acestei măsuri, inclusiv cei care și-au izolat apartamentele pentru a reduce pierderile de căldură.

Noua taxă este reglementată prin Ordinul nr. 7 din 20 martie 2024 pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum și are scopul de a redistribui costurile consumului de energie termică între toți locatarii clădirilor de tip condominiu.

Conform articolului 15 din Regulament, „Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun de încălzire, repartizată proporțional cu cota indiviză conform prevederilor art. 14, se achită de către toți proprietarii/utilizatorii de apartamente/spații cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul, indiferent dacă: a) apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință sunt sau nu conectate la SACET sau la sursă locală; b) există sau nu coloane de distribuție a încălzirii ce traversează apartamentele și/sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și dacă  acestea sunt sau nu izolate termic”.

Așadar, această măsură nu afectează doar apartamentele, ci și spațiile comerciale ("cele cu altă destinație decât cea de locuință") din blocurile de locuințe.

Cum se calculează taxa

Potrivit articolului 14 din același Regulament, "Cota-parte din cantitatea totală de energie termică aferentă consumului comun de încălzire ce revine fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuință dintr-o unitate de calcul, indiferent dacă acesta este deținut de o persoană fizică sau juridică, se determină cu relația:

Q^i_PCÎ = Q_PCÎtot^ x Zi^ MWh,

în care: Q_PCÎ^tot are semnificația prevăzută la art. 12;

Z^i - cota indiviză aferentă apartamentului sau spațiului cu altă destinație decât cea de locuință „i“ din unitatea de calcul; se determină cu relația:

1. -imagine fara descriere- (anre_60857400.jpg)

unde:

S_ui - suprafața utilă aferentă apartamentului sau spațiului cu altă destinație decât cea de locuință „i“;

∑S_ui - suma suprafețelor utile ale tuturor apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul;

i - numărul apartamentului/spațiului cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul".

_____

Măsura va fi percepută drept o povară suplimentară de către cei care și-au instalat centrale termice în speranța reducerii costurilor de încălzire. Cu toate acestea, ANRE susține că noua taxă este necesară pentru a asigura o distribuție echitabilă a costurilor energetice între toți locatarii blocurilor de tip condominiu, în contextul creșterii prețurilor la energie și al necesității de a optimiza eficiența energetică a clădirilor rezidențiale.

Unele asociații de proprietari percep deja această taxă.

1.

4. -imagine fara descriere- (anre2-termoficare_66451100.jpg)

2.

3. -imagine fara descriere- (termo2_99038800.jpg)

3.

5. -imagine fara descriere- (anre3_18254600.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel