Taxiurile viitorului, proiect uriaș. NASA se implică

Tehnologia accelerează parcă și timpul. Se pun la cale transporturile viitorului, care abundă de automobile electrice și de taxiuri zburătoare. Iar toate acestea vor deveni posibile mai repede decât ne imaginăm!

Navetiștii din viitorul apropiat vor beneficia de tehnologiile care se pregătesc azi. Imaginile care acum sunt proiecții computerizate vor putea deveni realitate chiar din 2020, informează TVR.

Aeronava propulsată electric va fi un hibrid între elicopter și avion cu aripă fixă. Taxiurile zburătoare vor permite decongestionarea căilor rutiere și deplasarea mult mai rapidă către destinație.

Jeff Holden, șef de proiect: "Ne gândim în special la cer, pentru că este cea mai bună variantă pentru creşterea mobilităţii urbane. Vrem să schimbăm radical transporturile urbane, în privinţa mentalităţii oamenilor şi a vehiculelor disponibile. Există o tendinţă de aglomerare a marilor oraşe, iar problemele din transporturi se agravează. Avem nevoie de inovaţii revoluţionare pentru a rezolva aceste lucruri".

Proiectanții cred că un al doilea efect important va fi reducerea costurilor.

Există, încă, numeroase obstacole, inclusiv certificarea noilor vehicule de către autorități, antrenarea piloților și crearea sistemelor de control al zborurilor pentru a preveni accidentele.

La proiecte își aduc contribuția NASA și numeroase companii private.

Alte inițiative includ proiectarea și construirea unor vehicule electrice de diverse tipuri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel