Maria Varga, nutriționist dietetician, atrage atenția asupra oboselii. Care ar putea fi motivul pentru care aveți slăbiciune musculară, crampe sau palpitații cardiace?
Ar putea fi vorba despre lipsa de potasiu.
„Te simți obosit, ai slăbiciune musculară, crampe sau palpitații cardiace? CITEȘTE toată postarea de mai jos și află motivele! Nu este exclus faptul că ai un nivel scăzut de potasiu, deși despre acest aspect se vorbește și se cunoaște foarte puțin.
Potasiu este al treilea cel mai abundent mineral din organismul nostru, iar un nivel prea scăzut sau prea ridicat poate afecta semnificativ. Vorbim despre cel mai important cation intracelular din corpul nostru, care contribuie la activitatea metabolica a fiecărei celule, la menținerea tensiunii în valori normale și la excitabilitatea celulelor nervoase și musculare, asigurând echilibrarea lichidelor și mineralelor.
De aceea, în bolile renale se controlează foarte atent nivelul de potasiu și se reglează în primul rând din alimentație. Toate celulele corpului au nevoie de un conținut ridicat de potasiu pentru a rămâne sănătoase. Potasiul este activator a multorenzime, este implicat în sinteza proteinelor și în producerea energiei (ATP-ului).
De asemenea, potasiul și magneziul interacționează la diferite niveluri și, luate împreună, își îmbunătățesc absorbția și scad riscul cardiac. Sportivii trebuie să compenseze pierderile de potasiu (dar și a altor minerale) prin transpirație, cu suplimente si băuturi specifice.
Din fericire, marea majoritate a alimentelor vegetale sunt bogate în potasiu și o dietă echilibrată poate asigura corpului nostru cantitatea recomandată. Fiind solubil în apă, cantitatea de potasiu este mult redusă prin înmuiere și fierbere în apă, atunci când apa este aruncată.
Din păcate, multe medicamente afectează echilibrul potasiului în corp, dintre care cele mai uzuale sunt: beta-blocantele, antiinflamatoarele,penicilina, diureticele, laxativele. În cazul deficitului de potasiu serecomandă consultarea unui medic specialist și urmarea recomandărilor acestuia”, a spus Maria Varga, nutriționist dietetician.
Bananele, ciupercile, somonul, avocado, roșiile și iaurtul se numără printre alimentele pline de potasiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu