Țeapă de 5 milioane de euro pentru Gigi Becali. Clubul FCSB, păcălit printr-un mail

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Clubul FCSB ar fi fost păcălit cu 5 milioane de euro, după ce ar fi căzut victima hackerilor asiatici.

Potrivit prosport.ro, clubul FCSB nu a primit cei 5 milioane de euro de la arabii din Qatar pentru transferul lui Florinel Coman, iar banii ar fi ajuns tocmai în Vietnam.

Vorbim despre ceea ce pare a fi o ţeapă. Mai exact, FCSB ar fi primit un mail de la cineva care se dădea drept fiind echipă din Qatar unde a fost transferat Florinel Coman. În cadrul acestui mail, qatarezii, cel puţin asta credeau cei de la FCSB, ar fi cerut contul în care urma să fie trimisă suma de bani pentru acest transfer. Bineînțeles, FCSB ar fi răspuns prompt acestui mail şi ar fi trimis un cont în care ar fi urmat să fie virată suma de bani, însă, în acelaşi timp, şi echipa din Qatar ar fi primit un mail prin care li se cerea să transfere suma de 5 milioane de euro într-un anumit cont, făcând acest lucru.

Însă se pare că în spatele acestor mail-uri ar fi fost aceeaşi persoană. Adresa de IP a fost urmărită de către poliţişti şi s-a dovedit că ar fi una din Vietnam. Acum, urmează să se stabilească dacă vorbim despre nişte persoane din Vietnam sau dacă, de fapt, este vorba despre nişte infractori care se aflau în alt loc şi doar conform adresei IP s-ar fi localizat în Asia.

Până în acest moment, nu a fost făcută o plângere oficială la Poliţie din partea FCSB, însă cei din Qatar au depus deja o plângere acolo şi se fac cercetări.

Ce spune Gigi Becali

"Ei zic că au dat banii, dar au fost păcăliți și au dat banii in Vietnam. Ei au trimis că, dom’ne, noi am dat banii și au intrat banii în Vietnam. Nouă trebuie să ne dea 6 milioane acum. Ei aveau contul nostru, sunt d-astea electronice. Noi le-am trimis. Ei spun așa: Voi ne-ați trimis factura, dar niște hackeri au spart mail-urile și au modificat mail-urile și ne-au trimis nouă un alt număr de cont.

N-am primit banii. Scrie în contract că ne dau un milion în plus dacă nu ne dau banii până la data stabilită. 6.120.000, că 130.000 îi ia Gică. 6.250.000, din care 130.000 le ia Farul”, a spus Gigi Becali la DigiSport, potrivit sursei citate anterior.

Florinel Coman, contract pe trei ani

Între timp, Florinel Coman, fotbalistul care a fost transferat de la FCSB, a început să joace în Arabia.  Golgheterul sezonului 2023-2024 al Superligii a plecat după 7 ani petrecuţi la FCSB, în care a marcat 63 de goluri şi a oferit 62 de pase de gol în 233 de meciuri oficiale în toate competiţiile.

Coman a semnat un contract pe trei ani cu cu echipa qatariană, cu opţiune pentru încă un an. Internaţionalul român va purta tricoul cu numărul 7 la clubul care s-a clasat pe locul 3 în sezonul trecut.

Coman nu este primul român care joacă la Al Gharafa, Claudiu Keşeru purtând tricoul echipei qatariene în 2015, cu 9 goluri marcate în 9 meciuri. Coman va fi coleg cu atacantul spaniol Joselu, care s-a transferat şi el recent de la Real Madrid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel