Țeapa de la europarlamentare de pe prima poziție a Coaliției. „Ramona Chiriac nu era soluția, ci problema Bruxellesului”

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Ramona Chiriac a fost o prezență meteorică în media și politica românească în contextul în care preț de câteva zile a deschis lista la alegerile europarlamentare a Coaliției PSD - PNL.

Ramona Chiriac este șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România iar decizia de a se retrage de pe lista de la europarlamentare a fost justificată de „motive personale”.

Profesorul, sociologul și politologul Alfred Bulai, în cadrul celei mai recente ediții a podcastului Nod în Papură, a caracterizat prezența meteorică a Ramonei Chiriac în media românească ca „momentul ei de glorie” precizând că alegerile europarlamentare, la nivel macro în societate sunt de fapt despre partide, iar funcții birocratice în cadrul UE nu au vreo importanță nici măcar pentru elite.

„Am fost întrebat despre acest lucru (n.r. - retragerea Ramonei Chiriac). Este momentul de glorie al doamnei Ramona Chiriac. Oamenii nu au imaginea celor cu asemenea funcții, reprezentat al României la UE. Nu contează asta, nici măcar pentru elite.

Faptul că cineva despre care nu știam a plecat dintr-un loc în care nu era important e egal cu zero. Sigur că presa încearcă să speculeze iar tema de bază că era un independent e adevărată, până la urmă nu avea culoare politică. Dar a acceptat să fie pe o listă politică. Nu e vorba de primar care chiar poate fi independent, dar susținut de un partid. Când ești pe lista unui partid ești în acel moment omul acelui partid.

Așadar din acest punct de vedere doamna e neimportantă, la fel cum sunt neimportanți și ceilalți de pe listă. La europarlamentare oamenii votează partidele în mod normal și foarte punctul persoana. Dar în general e vorba de o opțiune opusă total primarilor”, a precizat Bulai. 

„Ramona Chiriac nu era soluția, ci problema Bruxellesului” 

Jurnalistul Val Vâlcu a taxat modul în care a gestionat în acești ani Ramona Chiriac relația cu presa și subliniază că de fapt aceasta nu reprezenta soluția ci tocmai problema „funcționărimii birocratului de Bruxelles”.

„Doamna Chiriac a stat ascunsă câțiva ani de zile. Iar faptul că nu o știe lumea e vina ei, că fuge de presă și nu comunică. E mecanismul perfect de a-ți proteja sinecura. Dacă apari în spațiul public și de angajezi într-un dialog riști să greșești. Au încercat jurnaliști să o sune și i-a trimis la ofițerul de presă. Deci doamna Ramona Chiriac nu e soluția, ci e problema Bruxellului. De asta lumea e exasperată și apare euroscepticismul din cauza funcționărimii birocratului de Bruxelles”, a conchis Val Vâlcu.

Urmărește integral ultima ediție a podcastului Nod în Papură

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel