Alexandru Nagy se numără printre primii actori care au vorbit despre situația de la Teatrul Metropolis: „Nicușor Dan pune lacătul pe Teatrul Metropolis. Singurul teatru nou construit după Revoluție, până azi, se închide. Primăria Capitalei alocă 0 lei în 2022 pentru colaboratori, adică 0 spectacole cu 0 reprezentații, Metropolis neavând niciun actor angajat!”
Primăria București spune că Teatrului Metropolis i-a fost acordat buget. Până aici, corect, asta dacă atunci când mergi la teatru vii și te uiți la scena umplută doar cu decor. Adică există buget doar pentru birouri (contabilitate, jurist, PR, marketing, tehnic și întreținere). Doar că, pe lângă decoruri, la o piesă de teatru mai este nevoie și de actori, că doar nu mergem să ne uităm la un scaun și o masă. La ora actuală, sute de actori, regizori și coregrafi nu își pot face meseria decent, în condiții europene.
Vreme de jumătate de an, actorii de la Teatrul Metropolis au jucat pe gratis doar de dragul scenei, pentru a nu se pune lacătul mult prea devreme. Am stat de vorbă cu Alexandru Nagy pentru a înțelege ce se întâmplă acum la Metropolis.
Când vor putea veni spectactorii la Teatrul Metropolis?
„De aici pornește toată problema. Dincolo de toate discuțiile și tergiversările care se încearcă acum, noi am tot spus în ce situație suntem de doi ani încoace. Și în timpul pandemiei au fost întârzieri foarte mari la plățile salariilor. Nu s-a putut programa decât un număr redus de reprezentații, și anume acele spectacole unde ne putem dubla între noi. Noi, artiștii, am fost la limita inconștienței. Când s-a putut, ne-am dus și am repetat, apoi am căzut pe capete. După fiecare repetiție, în acești doi ani, ne întorceam acasă și ne testam noaptea toți și mai cădea câte unul. Unii dintre noi mai stăm și împreună pentru a ne putea plăti chiria, pentru că așa este în sistemul de teatru independent, mai ales când ai întârzieri la plăți la șase luni. Dar am crezut că motivul este pandemia. Am sperat că, după pandemie, vom avea și noi o primăvară culturală așa cum trebuie, mai ales că lumea este dornică să vină la teatru. Nu înțelegem de ce, după doi ani de pauză, trecem prin așa ceva. Acum nu mai este pandemie și toți doresc plata la zi, nu te mai înțelege nimeni că nu ai bani de chirie și întârzii. Acum două-trei săptămâni, noi am luat niște bani aferenți lunii iunie 2021. Este ridicol”, a spus Alexandru Nagy într-un interviu pentru DC News.
De ce ați acceptat să stați șase luni fără să fiți plătiți?
„Pentru că artiștii sunt la limita inconștienței. Artistul trăiește pentru scenă și pentru publicul lui, dar totul are o limită, nici în halul ăsta... Nu poți plăti chiria cu aplauze. Am rezistat pentru că nu ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Am pus problema pe seama pandemiei. De fapt, avem de-a face cu o plată politică, lucru care afectează toată zona de teatru independent. Noi nu avem unde să ne ducem. În afară de ARCUB, Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Metropolis, nimeni nu are obligația să lucreze cu noi, cu actorii independenți. Aceste instituții, fără independenți, nu pot avea activitate”, ne-a mai spus actorul.
După mesajul pe care l-ai postat pe Facebook, te-a contactat Nicușor Dan sau singura sa reacție a fost replica pe care ți-a dat-o pe pagina sa de Facebook? Mesajul lui Nicușor Dan a fost: „Dezmint categoric o știre falsă care circulă de ieri pe Internet: Teatrul Metropolis NU se închide! Ce se închide, însă, e robinetul risipei. Sunt în această perioadă controale și evaluări la teatrele bucureștene din subordinea PMB, inclusiv evaluări ale conducerilor. O chestiune adiacentă: e regretabil că trei dintre directorii de teatru care de-a lungul vremii au incriminat lipsa de transparență în evaluarea managementului nu și-au dat acordul ca evaluările să fie publice, în format online. Am fost și rămân susținător al culturii, dar, în același timp, nu voi renunța la ideea de a pune în ordine teatrele, chiar dacă asta nemulțumește. Aș fi preferat să nu vorbesc încă despre acest subiect, fiindcă evaluările la teatre sunt în desfășurare, dar știrile false trebuie combătute. Voi da mai multe detalii după încheierea evaluărilor”.
„Nu m-a contactat. Am văzut doar postarea de pe pagina lui, postare care nici măcar nu cred că este a lui. Adică nu cred că el cunoaște problema. Nu cred că știe nimeni din Primăria Capitalei ce se întâmplă de fapt. Nu cred că au idee despre o strategie culturală la București sau despre o strategie de tineret. Artiștii tineri și independenți nu au unde să se exprime. Nimeni nu s-a gândit la această chestie. Pe nimeni nu interesează, cu atât mai puțin pe doamnele Pungă și Fedorca. Dumnealor nu cred că au călcat prin vreun teatru din București. Nu le suspectez că știu ce înseamnă fenomenul „Trupa fără nume” a lui Victor Ioan Frunză, care s-a născut în Teatrul Metropolis, premiile Uniter pe care le-au luat cu Teatrul Metropolis, spectacole mari, cu artiști grei care s-au desfășurat, an de an, la Teatrul Metropolis. Aici s-a reușit să se facă o punte între generații, unde au jucat, în permanență, actori tineri, actori consacrați, actori aflați la maturitate. Aici a fost întotdeauna loc pentru toată lumea. Au lucrat scenografi, asistenți de scenografi, regizori, compozitori, video designeri etc. Nimeni nu înțelege că, atunci când faci un spectacol, intră în plată zeci de oameni. Pentru realizarea unui spectacol, există o echipă care trăiește din asta. De obicei, ei sunt freelanceri. Nu ai unde să te angajezi ca scenograf. Ești scenograf, mai faci o reclamă, mai faci un videoclip, mai faci un spectacol pentru a-ți plăti chiria și pentru a te întreține”, a mai zis Alexandru Nagy.
„Da, este adevărat, Teatrul Metropolis are buget, dar are pentru cheltuielile cu clădirea și datoriile de anul trecut. Teatrul Metropolis și-a permis totuși să programeze niște spectacole în ciuda faptului că, prin banii puțini care au fost alocați, s-a dorit practic închiderea acestui teatru. Degeaba plătești birourile dacă nu poți plăti actorii. La Teatrul Metropolis se juca de trei ori pe zi, zilnic, cu casa închisă. Este singurul teatru din București unde se pun biletele și, în trei minute, este sold-out”, a mai spus actorul pentru DC News.
„La ARCUB ni se zice că nu au bani decât pentru salarii și clădire și că e mai rentabil să închirieze sala decât să susțină cauza pentru care există. Nici la Teatrul Dramaturgilor Români situația nu e roz, am colegi care au repetat luni de zile, pentru ca, la final să li se zică că nu au buget și nu vor putea plăti nici repetițiile, nici producția. La Metropolis e buget, dar doar pentru salarii și clădire și ne-am luat toată pandemia banii cu șase luni întârziere. Ne mutăm toți pe glovo, e ok. Continuați cu “bad management” și cu “da, au buget”. Ar trebui să ne adunăm, măcar cei care din 2007 au călcat pe la Metropolis, dacă nu, toată tagma independentă” - mai spunea Nagy.
Vorbim de două persoane: Liliana Fedorca, șefa direcției Cultură la Primărie, membru PNL, fosta membra ALDE, profesoară de matematică fără nicio tangență cu cultura și Diana Pungă, administrator public al Bucureștiului, fosta șefă de campanie a lui Nicușor Dan. Nici aceasta din urmă nu are expertiză în domeniul cultural. Despre Fedorda, DC News a scris în repetate rânduri. Găsiți aici unul dintre articole.
Alexandru Naghy speră că se va găsi o rezolvare a problemei și nu se va ajunge la proteste ale actorilor: „Nu am vrea să ajungem în această situație. Nu îmi dau seama cum vor evolua lucrurile, dar, atâta timp cât oamenii care evaluează sunt persoane care nu au nicio treabă cu această meserie, mi se pare stupid. Aceste doamne, care conduc destinele culturii bucureștene, nu au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul pe care ar trebui să-l conducă. În plus, în continuare, nu există nicio strategie, nu știm pe ce se bazează când iau vreo decizie. Pe hârtie lucrurile pot arăta într-un fel, iar în realitate arată diferit. Nu este suficient să vii de pe stradă și să te uiți pe niște hârtii, necunoscând istoria unui teatru, neînțelegând cum funcționează un teatru care nu are angajați. Nu cred că ei nu înțeleg lucrul acesta. Un teatru care nu are angajați poate chema publicul doar să se uite la decor. Este ridicol. Nu cred că este cineva în Primăria Capitalei care să nu înțeleagă, de fapt, ce se întâmplă. Deja se vede cu ochiul liber că este o manevră, o plată politică, de a înlocui niște oameni cu alții care să vadă interesele lor”.
„Ce vor să facem? Să închiriem oricui de pe stradă sala de la Metropolis? Nu cred că aceasta a fost menirea. Nu cred că un teatru și o instituție de cultură subvenționată trebuie să funcționeze ca o clădire de închiriat”, a subliniat actorul.
„De mulți ani, Teatrul Metropolis este într-un parteneriat cu UNATC. Foarte mulți tineri s-au lansat pe scena Teatrului Metropolis. La studenții care își dau acolo examenul de licență nu s-a gândit nimeni. Nu există o strategie. Pe unii îi interesează doar să aducă bani la buget, dar nu poți face acest lucru călcând peste cadavre. Cultura rămâne un subiect enigmatic pentru mulți dintre cei care ar trebui să se ocupe de acest domeniu. Sunt convins că arta este departe de interesele lor. Nu suntem dispuși să cedăm. Am stat doi ani în situație de criză, iar acum, când toată lumea încearcă să revină la viață, noi suntem sugrumați. Nu este normal”, a mai spus actorul.
Teatrul Metropolis a luat ființă la 1 ianuarie 2007, iar pe data de 1 noiembrie 2007, a avut loc lansarea oficială. De atunci și până astăzi a rămas o instituție de referință pentru cultura românească unde cel mai des se joacă... „sold out", adică biletele la spectacole se vând imediat. Ca iubitor de teatru, nu ai decât o soluție: să fii mereu atent când este anunțat programul.
Pe lângă talentul de actor, George Ivașcu a dovedit în ultimii ani că are și calități manageriale, după ce în anul 2007 a înființat Teatrul Metropolis din București. Devenit director și manager al instituției culturale nou înființate, George Ivașcu a contribuit la strălucirea și măreția realizărilor Teatrului Metropolis, oferind spectacole de teatru, concerte, workshop-uri și muzicaluri.
Doctor în Artele Spectacolului, George Ivașcu a cochetat și cu regia, iar în prezent, pe lângă toate activitățile pe care le întreprinde din dragoste față de meseria sa, împărtășește din experiența sa generațiilor mai tinere, care vor să îi calce pe urme.
„Colivia cu nebune este un spectacol la care dacă pun acum bilete în vânzare, în două minute maximum nu mai sunt. Sunt oameni care știu că punem marțea în vânzare biletele și imediat le cumpără. Iau și câte 20-30 bilete dintr-un foc”, a spus George Ivașcu la un interviu acordat în exclusivitate pentru DC News.
Amuzant este că au fost reclamații, câteva lucruri absolut nostime, că se vând bilete pe sub mână. Desigur, nici vorbă de așa ceva! Pur și simplu, biletele se vând imediat nu doar datorită calității spectacolelor, ci și prețului foarte mic - aproximativ 30 lei.
„Am avut întotdeauna sloganul: Un teatru deschis cu casa închisă. Până la urmă ne-a ieșit pasența, după cum glumea un bun prieten, îmi spunea: La tine se joacă doar sold out.
Biletele se vând foarte repede, au fost reclamații, câteva lucruri absolut nostime, că se vând bilete pe sub mână. Am ajuns astfel la performanța de a juca și de două ori pe zi ca la cinema, un matineu și seara”, a transmis el, la DC News.
Fotografia din deschiderea articolului este realizată de SIMION BUIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu