Teatrul Naţional Târgu Mureş participă cu patru spectacole la Reuniunea Teatrelor Naţionale de la Chişinău

Teatrul Naţional Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că participă cu ambele secţii, română şi maghiară, la Reuniunea Teatrelor Naţionale de la Chişinău, respectiv Compania "Tompa Miklós" şi Compania "Liviu Rebreanu", şi va prezenta patru spectacole în perioada 19-22 septembrie.

"Fiecare oportunitate a Teatrului Naţional Târgu Mureş de a-şi prezenta spectacolele pe scenele altor oraşe, în cadrul unor festivaluri şi al unor evenimente prestigioase, este o plăcere şi, totodată, o onoare. De această dată, destinaţia noastră este Republica Moldova. Teatrul Naţional Târgu Mureş va participa la cea de-a V-a ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale de la Chişinău cu ambele companii. Cel mai important şi mai amplu eveniment teatral din Republica Moldova se desfăşoară în perioada 16-29 septembrie şi este organizat de Teatrul Naţional 'Mihai Eminescu' din Chişinău şi Institutul Cultural Român prin reprezentanţa sa de la Chişinău, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale al României", a anunţat Teatrul Naţional Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Astfel, Compania "Tompa Miklós" va prezenta spectacolele "Karamazovii" de Richard Crane după Dostoievski (regia István Albu) şi "Beţie" de Ivan Viripaev (regia Radu Afrim) care se vor juca în zilele în 19 şi 20 septembrie, iar Compania "Liviu Rebreanu" va juca spectacolele "Navigatorul" de Conor McPherson (regia Cristi Juncu) şi "D'ale carnavalului" după I.L. Caragiale (regia Adi Iclenzan) în 21 şi în 22 septembrie.

"La eveniment şi-au mai anunţat participarea Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' Bucureşti, Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' Craiova, Teatrul Naţional 'Vasile Alecsandri' Iaşi, Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu, Teatrul Naţional 'Strija' Serbia, Teatrul Naţional 'Vasile Alecsandri' Bălţi, Teatrul 'B. P. Hasdeu' Cahul, Centrul de Arte 'Coliseum', Teatrul Naţional Radiofonic Bucureşti, dar şi Teatrul la microfon (Radio Moldova). Pe lângă spectacole, programul cuprinde conferinţe, concerte, expoziţii şi întâlniri cu regizorii şi actorii invitaţi', a precizat Teatrul Naţional Târgu Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel