Teatrul Nottara: Mircea Diaconu - artist emblematic al teatrului şi al filmului românesc

"Drum lin, Mircea Diaconu! Actorul Mircea Diaconu, artist emblematic al teatrului şi al filmului românesc, al cărui destin este strâns legat de cel al Teatrului Nottara, unde a fost actor între anii 1982 şi 1990 şi pe care l-a condus timp de un deceniu, din 2001 până în 2011, s-a stins din viaţă, pe 14 decembrie 2024, la 74 de ani, cu zece zile înainte să împlinească 75 de ani. Teatrul Nottara îşi exprimă regretul profund faţă de dispariţia unui mare artist", se arată într-un mesaj al teatrului.

Potrivit sursei citate, trupul actorului va fi depus în foaierul Sălii "Horia Lovinescu", luni, 16 decembrie, între orele 11,30 şi 16,00, unde toţi cei care l-au îndrăgit vor putea să-i aducă un ultim omagiu. Începând cu ora 19,00, priveghiul va avea loc la Biserica "Sf. Treime" din Săftica, Baloteşti.

Înmormântarea va avea loc marţi, 17 decembrie, la ora 12,00, la Cimitirul "Sf. Treime" din Săftica, Baloteşti, a anunţat instituţia de cultură, conform Agerpres.

"Artist cu destin unic, fără de care istoria filmului şi teatrului ar fi arătat diferit"

Teatrul Nottara a publicat cuvinte din volumul "Scaunul de pânză al actorului", care "rezumă cel mai simplu întreaga viaţă pe scenă" a actorului Mircea Diaconu, "un artist cu un destin unic, actor fără de care istoria filmului şi a teatrului ar fi arătat diferit şi, în aceeaşi măsură, unul dintre cei mai interesanţi scriitori contemporani, cu volume publicate şi premiate de Uniunea Scriitorilor".

"Când am început să fac filme, aveam 21 de ani şi venea un recuziter bătrân cu un scaun de pânză pe care mi-l punea ca să-mi revin după o scenă grea. Acel recuziter bătrân a ieşit la pensie şi eu ies acum din nămolul în care am filmat o zi întreagă de toamnă rece, sunt ud până la piele şi cu noroi în cap, mă spăl la furtunul unei cisterne de udat florile oraşului, mi-e frig şi mi se dă o cămaşă să mă şterg cu ea. Nu, nu mă plâng, actoria este o savoare unică pentru mine, până la masochism îmi place să mă trântesc, să mă târăsc pe jos, să-mi curgă sânge, să stau cu talpa goală pe pământ, să-mi crape pielea de vânt, să mi se ardă buzele, mi-e tot mai greu fără aşa ceva, nu sunt un actor de salon, îmi zgârii pielea şi simţirea spre singura răsplată care este iubirea celor care vin să ne vadă. De aceea, nici nu ţin ca vreun mândru realizator să înţeleagă că uneori salvăm poveşti banale sau şchioape, dăruindu-le o bucată din viaţa noastră. Nu, nu mă plâng, vreau doar să rezist şi mai ales în partea dreaptă a creierului, unde mi-am pus tot ce am mai scump, vreau ca totul să se termine cu bine, vreau să ies şi eu la pensie, ca acel recuziter bătrân. Şi-adorm târziu cu tine-n gând, ca să visez de tine, drag scaun de pânză al actorului" - spune volumul citat.

Mircea Diaconu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în anul 1971, specializarea Actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, în "Harfa de iarbă" de Truman Capote, regia Crin Teodorescu.

La puţin timp după terminarea facultăţii, Mircea Diaconu a devenit actor al Teatrului Bulandra, unde a lucrat până în anul 1982, când a devenit actor al Teatrului Nottara. În 1990, a ales să plece din Nottara şi să devină actor liber profesionist. A revenit în 2001, ca director şi, timp de un deceniu, a condus teatrul de pe Bulevardul Magheru.

A lucrat încă de la începutul carierei cu mari regizori, de la Liviu Ciulei la Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, Victor Ioan Frunză, Cătălina Buzoianu, a făcut parte din distribuţia unor spectacole care au făcut istorie, precum celebra "O scrisoare pierdută" a lui Liviu Ciulei sau la fel de celebrul "Revizorul" lui Lucian Pintilie, iar pe scena Teatrului Nottara a jucat, de asemenea, în spectacole emblematice: "Pădurea" de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, regia: Costin Marinescu (1984); "Cuminţenia pământului", recital Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Marin Sorescu (1984); "Cum vă place" de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); "Râs şi plâns" de Ivan Radoev, regia: Petre Gheorghiu (1986); "Ultimul bal" de Ion Brad şi Dan Micu, regia: Dan Micu (1986); "Într-o dimineaţă" de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988). A făcut parte, de asemenea, din distribuţia celebrului spectacol "Burghezul gentilom" de J.B.P. Moliere, în regia: Alexandru Dabija, care, chiar la final de 1989, înainte de Revoluţie, a fost considerat premonitoriu pentru ceea ce avea să urmeze.

O carieră extraordinară a avut Mircea Diaconu în film, a mai transmis Teatrul Nottara. În acest sens, sunt amintite doar câteva "capodopere" în care a jucat: "Nunta de piatră" în regia lui Dan Piţa, în care şi-a făcut debutul în 1972, "Mere roşii" în regia lui Alexandru Tatos (1976), "Înainte de tăcere" regia Alexa Visarion (1979), "De ce trag clopotele, Mitică?", regia Lucian Pintilie (1981), "Buletin de Bucureşti", regia Virgil Calotescu (1983), "Secretul armei secrete", regia Alexandru Tatos (1988), "Asfalt Tango" (1996), "Filantropica" (2002), ambele în regia lui Nae Caranfil, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", regia Cătălin Mitulescu (2006).

"Actorul care mărturisea, cu o superbă metaforă, că-l înfioară întunericul dintre două gânduri, povestea astfel despre el însuşi şi despre începuturile relaţiei lui cu scena, ca un superb autoportret uşor autoironic, exact în tonul în care şi-a construit rolurile: "Când am dat admitere la facultate, înainte de a intra mi s-a făcut rău. La limita ameţelii. Eu în general nu ameţesc, nu-mi pierd cunoştinţa. Nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Sunt banal. N-am sensibilităţi, sunt dintr-o bucată. Sau ca o bucată. Ca un stâlp. Ei, şi atunci mi s-a făcut rău. Ceea ce e altceva, e o chestie rafinată, nu?! Să ţi se facă rău, să ai puţine ameţeli, astea sunt din altă lume, nu eram obişnuit cu aşa ceva. Nu ştiam ce mi se întâmplă. Când am intrat însă în spaţiul proiectoarelor, parcă m-am liniştit. N-am văzut nimic decât o lumină orbitoare asupra mea şi auzeam nişte voci, care erau ale comisiei, care îmi cereau lucruri, îmi spuneau lucruri şi reacţionam la ele. Atât. Nu mă uitam nicăieri, nu vedeam nimic, dar spaţiul acela luminat, incandescent, m-a făcut să mă simt în largul meu, culmea! Pur şi simplu m-am simţit bine acolo. Şi aşa am intrat. Scena e un spaţiu de protecţie pentru mine, e înălţător", a mai transmis Teatrul Nottara.

Mircea Diaconu a avut, de asemenea, şi o carieră de scriitor. A avut un debut remarcabil în 1977, volumul său, "Şugubina", fiind distins în acelaşi an cu premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: "La noi când vine iarna" (1980), "Scaunul de pânză al actorului" (1985), eseuri despre teatru şi film, "În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu" (1998).

După o viaţă petrecută pe scenă şi pe platoul de filmare, în ultima parte a vieţii, Mircea Diaconu a ales cariera politică, din 2014 fiind europarlamentar independent, membru al grupului ALDE, vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie; între 2008 şi 2012 a fost senator în parlamentul României, iar în mai - iunie 2012 a fost Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional. În 2000, a primit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţer "pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii, de Ziua Naţională a României".

"Câteva cuvinte care rezumă o viaţă în alb şi negru: un băiat cu un geamantan în Gara de Nord!: "Pot să mă desenez, dacă vreţi, schiţă în alb şi negru. Un crochiu al meu... Mă văd - şi pentru că viaţa e un cerc - mă văd în Gara de Nord cu un geamantan din carton, cu care fusese şi frate-meu într-o tabără - de-aia îl aveam, îl cumpărase tata, ca să-l folosească amândoi băieţii. Mă văd deci, cu ochii foarte miraţi, în Gara de Nord, cu un geamantan în mână... Şi nu e foarte clar dacă vin sau dacă plec. Pentru că ştiu sigur că am venit şi n-am plecat încă", mai transmite Teatrul Nottara.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News