Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a obţinut prima sa victorie la ediţia din acest an a Turneului Campionilor, care reuneşte cele mai bune opt echipe ale anului, 6-2, 5-7, 10-8 cu columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, miercuri, în Grupa Max Mirnîi.
Tecău şi Rojer, capi de serie numărul şase, s-au impus într-o oră şi 29 de minute în faţa principalilor favoriţi, columbienii fiind siguri de faptul că vor fi cea mai bună pereche a anului după titlurile cucerite la Wimbledon şi US Open.
Tecău şi partenerul său au dominat primul set, adjudecat cu 6-2, dar actul secund a fost mult mai echilibrat. Cuplul româno-olandez a ratat o minge de break, după care şi-au pierdut serviciul la 5-5, sud-americanii reuşind să câştige setul cu 7-5. În super tiebreak, Tecău şi Rojer au început foarte bine şi au condus cu 3-0, 4-1 şi 6-2, dar au fost egalaţi, 6-6, columbienii au condus cu 8-7, însă Tecău şi Rojer au reuşit să câştige ultimele trei puncte şi meciul.
Tecău şi Rojer au acum 6-4 în meciurile directe cu columbienii, după ce precedenta confruntare a fost câştigată de Cabal şi Farah, în sferturi la Wimbledon, cu 6-3, 3-6, 6-7 (8), 6-4, 11-9. Luni în primul lor meci din Grupa Max Mirnîi, Tecău şi Rojer au fost învinşi de cuplul german Kevin Krawietz/Andreas Mies cu 7-6 (3), 4-6, 10-6.
Cabal şi Farah au fost întrecuţi în prima partidă de francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut cu 6-3, 7-5. Tecău şi Rojer, care anul acesta au obţinut titluri la Madrid şi Basel, pierzând finale la Rotterdam şi Washington, şi-au asigurat un cec de 80.000 de dolari şi 200 de puncte ATP la dublu.
Joi, Tecău şi Rojer vor întâlni cuplul Herbert/Mahut, iar în cealaltă partidă se vor înfrunta columbienii Cabal/Farah şi germanii Krawietz/Mies. Tecău şi Rojer au câştigat Turneul Campionilor în 2015, participând împreună şi în 2014 şi 2017. Tecău a mai avut alte două participări, în 2011 şi 2012, alături de suedezul Robert Lindstedt, conform AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News