100.000 de oameni vor avea condiții mai bune de îngrijire medicală în urma construirii noului spital de la Tecuci, afirmă Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
Continuă lucrările la cea mai mare investiție din sănătatea tecuceană. Pas cu pas, la Tecuci se construiește un spital nou, de peste 10.000 de mp suprafață desfășurată și cu heliport pe acoperiș.
În acest moment, se lucrează la ultima etapă a fundației, care înseamnă amenajarea unui radier de 2.000 de mp, la care se vor folosi peste 300 de tone de fier-beton și peste 1.800 de mc de beton.
Valoarea investiției este de peste 40 de milioane de euro, a declarat Costel Fotea. .
Spitalului Municipal “Anton Cincu” din Tecuci are peste 120 de ani vechime, saloane cu 6-8 paturi, nu are subsol și nu mai corespunde normelor tehnice și sanitare actuale.
Noul spital va avea saloane cu două paturi și toaletă proprie, iar pe fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat. Noua clădire va avea 107 paturi, din care 10 pentru secția ATI”,potrivit Consiliului Județean.
Spitalul va include și patru săli moderne de operații și două săli pentru intervenții endoscopice. Drept urmare, mai mult de 60 la sută din activitatea unității medicale se va derula în noul spital.
Conform proiectului tehnic, noul spital va avea șase paliere, după următoarea structură:
- Demisol - Laborator Roentgendiagnostic, Laborator Imagistică Generală, Laborator Analize Medicale, Laborator Anatomie Patologică, Sterilizare Centrală;
- Parter - Serviciul internare - externare, Farmacia cu circuit închis, Secția spitalizare de zi, Secția Ortopedie - Traumatologie;
- Etajul 1 - Secția ATI, Blocul operator cu patru săli de operație;
- Etajul 2 - Unitatea de transfuzii sanguine, Secția Endoscopie cu două săli de intervenție, Secția de Chirurgie Generală;
- Etajul 3 - Secția Medicină Internă; Etajul 4 (etaj tehnic) - Heliport și spații tehnice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci