Autorităţile iraniene au anunţat miercuri eliberarea a şapte membri ai echipajului petrolierului sub pavilion britanic Stena Impero, capturat în Strâmtoarea Ormuz în luna iulie şi care se află acum în portul sudic Bandar Abbas, transmite EFE.
Capturarea navei menţionate şi a celor 23 de marinari de la bord de către Gardienii Revoluţiei din Iran a generat o criză diplomatică între Teheran şi Londra şi a condus la o creştere a tensiunii în Golful Persic.
Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Abbas Mousavi, citat de agenţia semioficială Mehr, preluată de EFE, a indicat că decizia de eliberare a fost luată după o analiză a statutului consular şi a permiselor individuale ale membrilor echipajului şi ţinându-se cont de motive umanitare.
"Nu avem nicio problemă cu echipajul şi căpitanul navei. Nava a fost reţinută pentru încălcarea legislaţiei şi este firească reţinerea echipajului", a adăugat acesta.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat naţionalitatea marinarilor eliberaţi. Echipajul navei Stena Impero este format din 18 indieni, trei ruşi, un filipinez şi un leton.
Autorităţile iraniene au motivat capturarea petrolierului pe 19 iulie prin faptul ca acesta ar fi încălcat regulile de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, o potenţială situaţie negată atât de Londra cât şi de compania maritimă.
Reţinerea navei s-a produs şi pe un fundal politic de represalii la capturarea în Gibraltar a petrolierului iranian Grace 1 la începutul lui iulie pentru un presupus transport de petrol în Siria, ţară care face obiectul sancţiunilor europene.
Grace 1, în prezent Adrian Darya 1, a fost eliberată în cele din urmă în august, în ciuda opoziţiei Statelor Unite care au sancţionat nava şi pe căpitanul acesteia.
Ultimele informaţii despre Adrian Darya 1 relevă că transponderul acesteia nu mai emite semnal în drum spre Siria, în ciuda faptului că autorităţile iraniene au infirmat că aceasta ar fi destinaţia sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu