Tehnologie 5G. Nokia, împrumut de la BEI pentru dezvoltare

Tehnologie 5G de la Nokia. Producătorul finlandez a anunţat luni că a obţinut un împrumut de 500 milioane de euro de la Banca European de Investiţii (BEI).

Reţelele de telefonie mobilă 5G, care deocamdată sunt într-un stadiu incipient, promit o viteză de transfer a datelor de 50 până la 100 de ori mai rapidă comparativ cu actualele reţele 4G şi vor fi o infrastructură vitală pentru o gamă largă de industrii, precum automobilele autonome.

'Trebuie să conştientizăm că China şi SUA au făcut progrese cu 5G. Este important să avem companii europene care să intre în această competiţie', a declarat vicepreşedintelui BEI, finlandezul Alexander Stubb, pentru ediţia online a cotidianului Helsingin Sanomat. La începutul anului, BEI a semnat un acord de împrumut în valoare de 250 milioane de euro cu rivalul Nokia, grupul suedez Ericsson, dar instituţia financiară a subliniat că termenii celor două acorduri de finanţare sunt diferiţi.

Nokia, acord cu T-Mobile

Industria echipamentelor de reţea, dominată de grupul chinez Huawei şi cele două companii scandinave (Nokia şi Ericsson), traversează o perioadă de cerere scăzută în condiţiile în care cererea pentru actuala generaţie de echipamente 4G a atins vârful în 2015. Luna trecută, Nokia a anunţat un acord în valoare de 3,5 miliarde de dolari cu operatorul american de telefonie mobilă T-Mobile, acesta fiind până acum cel mai mare acord pentru tehnologie 5G semnat până acum la nivel mondial.

Conform estimărilor GSMA (Asociaţia internaţională a operatorilor de telefonie mobilă), în anul 2025 aproximativ 1,2 miliarde persoane din întreaga lume vor avea acces la reţele 5G, dintre care o treime în China.

Vezi și: Arctic dă lovitura: Nouă fabrică în România, producție anuală uriașă


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel