Consiliul Județean Galați a aprobat un amplu proiect de modernizare și dotare a Planetariului de la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”.
“Pregătim o super investiție la Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii. Îl vom dota cu tehnologie de ultimă generație, unică în Europa.
Este vorba despre un ecran cu rezoluție 8K. Proiecțiile despre stele, planete și alte fenomene cosmice se vor vedea incredibil de frumos, iar experiența vizuală va fi una de neuitat.
Ecranul va fi format din panouri LED special concepute pentru planetariul din Galați, noutatea tehnologică constând în faptul că acestea au din fabricație un aspect curbat, astfel încât tot ansamblul să aibă forma unui dom.
Practic, vom avea cel mai modern Planetariu din Europa. De altfel, acest tip de sistem LED pentru planetarii mai există la nivel mondial doar în două locuri din Japonia.
Mai mult, sistemul audio va fi unul ultra-performant, iar scaunele vor fi complet computerizate și interactive”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea investiției este de 22,3 milioane de lei (TVA inclus). Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021 – 2027.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News