Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe Jil Teichmann în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, după ce elveţianca a învins-o pe a doua favorită, estoniana Anett Kontaveit, miercuri, cu 6-4, 6-4.
Teichmann (25 ani, 21 WTA) a obţinut prima sa victorie în faţa jucătoarei baltice (26 ani), numărul doi mondial, dar Kontaveit conduce cu 3-1 la general. Aceasta va fi prima confruntare dintre Halep şi Teichmann.
Au părăsit turneul de la Toronto şi alte jucătoare cu nume, precum fostul lider mondial Serena Williams, Paula Badosa, Ons Jabeur, Elena Rîbakina, campioana de la Wimbledon, Leylah Fernandez sau Jelena Ostapenko.
Williams (40 ani), care şi-a anunţat retragerea după US Open, a fost învinsă de elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică en titre, cu 6-2, 6-4, după o oră şi 18 minute.
Tânăra jucătoare americană Coco Gauff (11 WTA), finalistă la Roland Garros, a învins-o pe kazaha Elena Rîbakina (27 WTA) cu 6-4, 6-7 (8/10), 7-6 (7/3), urmând să joace în optimi contra belarusei Arina Sabalenka.
Badosa a fost nevoită să abandoneze din cauza unor crampe musculare, iar Jabeur a renunţat din cauza unor dificultăţi respiratorii.
Liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, a trecut fără emoţii de australianca Ajla Tomljanovic, cu 6-1, 6-2, iar în optimi va primi replica braziliencei Beatriz Haddad Maia.
În optimi s-a calificat şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, după 6-3, 4-6, 6-3 cu franţuzoaica Alize Cornet. Următoarea sa adversară va fi chinezoaica Qinwen Zheng.
Rezultatele înregistrate miercuri în turul al doilea la Toronto:
Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Ajla Tomljanovic (Australia) 6-1, 6-2
Belinda Bencic (Elveţia/N.12) - Serena Williams (SUA) 6-2, 6-4
Beatriz Haddad Maia (Brazilia) - Leylah Fernandez (Canada/N.13) 7-6 (7/4), 6-1
Garbine Muguruza (Spania/N.8) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-4, 6-4
Karolina Pliskova (Cehia/N.14) - Amanda Anisimova (SUA) 6-1, 6-1
Bianca Andreescu (Canada) - Alize Cornet (Franţa) 6-3, 4-6, 6-3
Qinwen Zheng (China) - Ons Jabeur (Tunisia/N.5) 6-1, 2-1 (abandon Jabeur)
Jessica Pegula (SUA/N.7) - Asia Muhammad (SUA) 6-2, 7-5
Camila Giorgi (Italia) - Elise Mertens (Belgia) 6-3, 7-5
Alison Riske-Amritraj (SUA) - Jelena Ostapenko (Letonia/N.16) 7-6 (7/2), 0-6, 7-5
Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Paula Badosa (Spania/N.4) 7-5, 1-0 (abandon Badosa)
Arina Sabalenka (Belarus/N.6) - Sara Sorribes Tormo (Spania) 6-4, 6-3
Cori Gauff (SUA/N.10) - Elena Rîbakina (Kazahstan) 6-4, 6-7 (8/10), 7-6 (7/3)
Simona Halep (România/N.15) - Shuai Zhang (China) 6-4, 6-2
Jil Teichmann (Elveţia) - Anett Kontaveit (Estonia/N.2) 6-4, 6-4
Este începutul sfârșitului uneia dintre cele mai importante cariere ale tenisului - masculin sau feminin - și Williams admite că s-ar putea retrage în curând.
„Presupun că este o luminiţă la capătul tunelului şi mă apropii de ea. Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină. Iubesc să joc, este grozav, dar nu o voi putea face pentru mult timp”, a declarat Serena Williams.
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, 6-3, 6-4 cu spaniola Nuria Parrizas Diaz (57 WTA), luni, în timp ce sora sa mai mare, Venus Williams, a suferit o înfrângere.
Serena, care a fost învinsă în primul tur la Wimbledon de franţuzoaica Harmony Tan, pe 28 iunie, a suferit în faţa jucătoarei iberice, dar în cele din urmă a reuşit să obţină victoria după aproape două ore de joc (1 h 57 min).
Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, a obţinut prima sa victorie din data de 4 iunie 2021, când se impunea în turul al treilea la Roland Garros.
Fostul lider mondial se află acum pe locul 407 în lume şi va juca în turul secund cu învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Tereza Martincova.
Venus Williams (42 ani), ajunsă pe locul 1.556 în clasamentul WTA, a fost întrecută de elveţianca Jil Teichmann cu 6-2, 6-3. Ultima ei victorie datează din 2021, când o învingea pe Mihaela Buzărnescu în primul tur la Wimbledon, cu 7-5, 4-6, 6-3, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu