Un fotomodel a fost numit inspector șef interimar la Apele Române. El se pare că se bucură de susținere politică.
Conducerea Companiei Apele Române i-ar fi cerut șefei din martie 2020 să își dea demisia și să îi facă loc tânărului inginer, cu ”look” de actor de Hollywood. Pentru că Florina Rus a refuzat să-și dea demisia, postul a fost scos la concurs. ”Toate aceste lucruri s-au întâmplat în plină stare de urgență când scoaterea la concurs a posturilor era blocată. Respectivul a depus o contestație la proba scrisă, cu toate că nu avea calitatea de concurent, deci automat, conform legii, nu putea nici să conteste proba scrisă”, afirmă acum Florina Rus, citează știridecluj.ro.
Concursul a fost anulat, model aplicat la multe concursuri publice când cel care trebuie să ia concursul nu reușește. Florina Rus a obținut 95 de puncte din 100, iar în locul ei a rămas interimar fotomodelul Valentin Avram. Culmea este că cei doi au format un cuplu în trecut.
Valentin Avram, șef inspector ABA Someș-Tisa a declarat: ”Eu vin dintr-o familie gospodari de ape, amândoi părinții mei sunt pensionari. Sunt angajat în instituție din 2014. Am urmat Facultatea de Ingineria Mediului, masteratul în construcții Hidrotehnice și am urmat și un curs de Specialitate în Managentul Resurselor de Apă, practic am toate studiile pentru a ocupa acest post”. El a continuat: ”Se discută despre lipsa de profesionalism a mea, în contextul în care ani de zile consecutiv am avut calificative de foarte bine, acordate chiar de către dânsa.”
Dar problema este alta: nu ar fi avut vechime în instituție și a contestat un concurs la care nu participase.
”Eu când am preluat apele am rămas șocat, eu am făcut plângeri penale la oameni, am dat de niște situații pe care nu pot sa vi le explic, care erau tolerate de atâția ani de zile. Am aplicat sancțiuni în cuantum record, nu în ultimul an, ci din totdeauna de când există inspecția.” a mai spus Valentin Avram.
Întrebat dacă în cele din urmă a fost numit politic sau nu, cu intervenția PNL, el a răspuns: ”Nu există în Administrația Bazinală Someș-Tisa niciun șef de serviciu, birou sau compartiment care să fi dat examen pe funcția de conducere. Toți au fost numiți, nu pot să spun că au fost numiți politic sau nu, că nu sunt în măsură”.
Florina Rus, inspector ABA Someș-Tisa, susține: ”Dacă vezi prea multe, dacă auzi prea multe, dacă cunoști prea multe, ori ți se desființează postul, ori ești detașat, acesta este cultul fricii care ne-a fost însămânțat de-a lungul timpului de sistem”.
Instanța va decide acum dacă acest concurs a fost anulat în mod legal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu