Accident cu două autocare şi un TIR pe E70. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Al doilea accident similar la distanța de câteva zile: Cine sunt vinovații de fapt

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Accident cu două autocare şi un TIR pe E70 în Teleorman.

Publicitate

Update: Trei persoane au fost rănite în accidentul de pe E70, între localităţile Bujoreni şi Prunaru, produs între două autocare şi un TIR, anunţă, vineri, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Traficul auto este oprit în zona accidentului. Este activat Planul roşu de intervenţie.

„Din cauza unui accident în care au fost implicate trei autovehicule (un ansamblu auto, un autobuz şi un microbuz), traficul este oprit pe DN 6 Ghimpaţi - Alexandria, în zona localităţii Bujoreni, judeţul Teleorman. Trei persoane necesită îngrijiri medicale, fiind solicitat sprijinul unui elicopter SMURD. Este în desfăşurare intervenţia de lichidare a incendiului produs la nivelul autocamionului. Circulaţia a fost deviată către DJ 503 prin Videle”, precizează Centrul Infotrafic.

Conform ISU Teleorman, la faţa locului, echipajele operative intervin cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, opt echipaje SMURD şi şase ambulanţe. În sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD. Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple şi două echipaje SMURD. De asemenea, au fost suplimentate forţele de intervenţie cu două autospeciale de stingere, un punct medical avansat şi trei echipaje SMURD din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Totodată, un al doilea elicopter SMURD a fost alocat la caz. 

Știrea inițială:

Un accident în care au fost implicate două autocare şi un TIR a avut loc vineri dimineaţă pe E70, între localităţile Bujoreni şi Prunaru, fiind activat Planul roşu de intervenţie, anunţă ISU Teleorman.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie. La faţa locului, echipajele operative intervin cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, opt echipaje SMURD şi şase ambulanţe”, precizează ISU Teleorman.

Conform sursei citate, în sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD. Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple şi două echipaje SMURD. De asemenea, de la nivelul ISU Bucureşti-Ilfov au fost suplimentate forţele de intervenţie cu o ambulanţă SMURD cu medic şi o autospecială pentru transport victime multiple. 

Este al doilea accident de acest fel, la distanță de câteva zile după tragedia de pe A1, unde un TIR a strivit două mașini, ucigând cinci oameni

După tragedia de marți, jurnalistul Val Vâlcu a ridicat mai multe semne de întrebare, aplicabile și în cazul de față cu accidentul din Teleorman. „Ce răspundere au proprietarii acestor firme, pe care îi ”cunoaștem” doar prin reprezentant, respectiv prin consultantul asociației patronale de profil, care apare din când în când la tv să se plângă de taxe, de impozite și de regulamentele europene? De ce refuză cu îndârjire proprietarii firmelor de transport, fie de marfă, fie de persoane, să își instruiască permanent șoferii?  De ce nu apare purtătorul lor de vorbe să ceară mai multe cursuri de șofat, educație rutieră, de ce nu fac ei efortul de a crește siguranța pe șosele? Efort pe care statul nu e nici doritor, nici capabil să-l facă. Absurd, nu? Să le ceri să-și reducă din profit, ca să nu moară oameni... (...) Ca la Crevedia, unde angajați plătiți cu minimum pe economie își riscau libertatea și viața ca să mute gazul dintr-o cisternă în alta, tirurile gonesc ca la Zidul Morții din prea plinul inimii de șofer. Șoferii țin morțiș să exploateze mai eficient mașinile, indiferent de riscuri, nu patronii trag la câștig. (...) Evident, e o simplă coincidență că TIR-ul care a zdrobit un microbuz e deținut de o firmă ce are sediul chiar în Sibiu. Compania a finalizat afaceri de 55 milioane de lei, în creștere cu 41% față de anul precedent, ceea ce o plasează în top 20 cele mai dinamice companii de transport din România-asta e tot ce poți afla din presă (ZF, 12.10.2022) despre proprietarul TIR-ului ucigaș de pe A1”, a zis Val Vâlcu după tragedia de pe A1 de marți.

actualizare...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel