Zeci de conducători auto au fost sancţionaţi pentru utilizarea telefonului mobil în timp ce se aflau la volan, într-o acţiune a poliţiştilor rutieri teleormăneni, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
Potrivit IPJ Teleorman, un număr de 33 de şoferi au fost amendaţi pentru că au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau, iar 45 pentru că nu purtau centura de siguranţă. Alţi 122 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru alte abateri, scrie Agerpres.
În cadrul acţiunii, desfăşurată în principal pentru prevenirea şi sancţionarea încălcării prevederilor referitoare la folosirea cu mâinile a telefonului mobil sau a altor dispozitive de înregistrare, foto sau video, poliţiştii rutieri au aplicat 200 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 76.360 de lei şi au reţinut nouă permise de conducere.
Reprezentanţii IPJ Teleorman spun că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, cu scopul de a determina conducătorii auto să conştientizeze pericolele la care se expun prin nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea telefoanelor mobile.
Începând cu data de 12 octombrie, şoferii care în timpul deplasării vorbesc la telefon fără a utiliza dispozitive de tipul hands free, scriu mesaje sau filmează pot fi sancţionaţi de poliţişti cu amenzi cuprinse între 870 şi 1.160 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu