Televizarea meciurilor pe TVR, de la Campionatele Mondiale din 2018 şi 2022, incertă

FIFA-trophy-replica
FIFA-trophy-replica

Consiliul de Administrație al TVR,  a respins, miercuri, bugetul pentru participarea la licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022, unii membri ai CA, printre care şi Ada Meseşan, spunând că reprezentanţii PSD în consiliu au votat împotriva dreptului ca românii să aibă fotbal la Televiziunea Română.

"Aceiaşi oameni din CA care au votat executarea politică şi ilegală a Rodicăi Culcer (încetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegată să conducă Ştirile TVR, n.r.) au votat împotriva dreptului ca românii să aibă fotbal la TVR. Este votul împotriva participării la licitaţiile pentru Campionatele de fotbal din 2018 şi 2022", a declarat pentru Mediafax, Ada Mesaşan (propusă în CA al TVR de PDL).

Ea a precizat că decizia de miercuri este în contradicţie cu o hotărâre luată în decembrie de membrii CA, prin care s-a stabilit deja participarea la licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022.

În schimb, Anne Jugănaru (propusă în CA de PSD), care a votat împotrivă, a declarat  că discuţiile cu privire la participarea TVR la licitaţiile pentru cele două Campionate Mondiale de Fotbal nu s-au încheiat şi vor fi reluate în următoarea şedinţă a CA, care ar urma să se desfăşoare săptămâna viitoare.

"Noi nu am vrut să ne aruncăm cu capul înainte şi să angajăm sume deloc neglijabile. Trebuie să ţinem seama de criza financiară prin care trece TVR. Preşedintele şi cei de la Departamentul Sport sunt mandataţi să negocieze sumele pentru licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022 din Rusia şi Quatar", a spus Anne Jugănaru.

Citește și:

Culcer, menținută în TVR doar de Băsescu. Afară, pensionară ordinară!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel