EXCLUSIV  Temele cheie ale campaniei republicane care atrag americanii. Iulia Joja: De ce Partidul Democrat pierde teren / video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Iulia Joja, expert în securitate și profesor la Georgetown University în Washington DC, a vorbit despre diferențele majore de strategie între republicani și democrați în SUA: republicanii pun accent pe teme economice și de migrație, favorizând o economie mai puțin restrictivă, ceea ce atrage mediul de afaceri; în schimb, democrații se concentrează pe teme sociale, precum drepturile LGBT și avortul, care au un impact redus asupra mobilizării generale a votanților.

Iulia Joja a vorbit despre temele centrale din campania republicanilor în SUA, migrația și economia, subliniind că acestea sunt subiecte de mare importanță pentru americani. Ea a explicat că, tradițional, Partidul Republican își construiește narațiunea în jurul unei economii prospere și că această strategie este eficientă, fiindcă răspunde direct nevoilor cetățenilor.

„Donald Trump sau publicul care votează cu Donald Trump sau cu republicanii spun că există două mari dosare de politică internă pe care le prezintă de fiecare dată. E vorba de migrație ilegală și e vorba de economie. Noi, aici, în Europa, ne întrebăm: „E un mit acesta al economiei sub Donald Trump și problemele pe care le au acum democrații?” Există o bază reală a acestui narativ de campanie?”, a întrebat Tudor Curtifan.

„Este un narativ foarte inteligent pentru că sunt două elemente aici. În mod tradițional, acestea sunt cele două teme ale Partidului Republican: migrația și economia. În general, republicanii au o istorie, în momentul în care au fost la putere, a unei economii care a mers bine, înainte de valul Trump și în timpul lui Trump, parțial. Și atunci, pe asta își construiesc narațiunea.

Celălalt element important aici este faptul că pentru americani, indiferent cu cine votează sau dacă votează sau nu votează, acestea sunt cele mai mari și mai importante teme care îi afectează pe ei, consideră în mod direct. Aici e o paralelă foarte clară cu Europa. Noi când ne-am dus la alegerile parlamentare europene în iunie am avut aceleași doleanțe, aceleași priorități, economia și migrația, deși și economia și migrația merg mult mai bine în Statele Unite decât în Europa.

Partidul Republican și consilierii lui Trump mizează foarte, foarte mult pe tema asta. Dacă mă întrebi cum a mers economia pe vremea lui Trump și cum a mers economia pe vremea lui Harris, nu pot să spun că a fost mult mai bine pentru votant într-o parte sau cealaltă. Fiecare s-a confruntat, într-un mod sau altul, cu consecințele pandemiei și ceea ce a însemnat asta pentru economie; fiecare dintre ei, și aici e o temă bipartizană, se confruntă cu creșterea importanței economice a Chinei și ceea ce înseamnă pentru americani decuplarea de China, dar ambii s-au descurcat, per ansamblu, destul de bine.", a spus Iulia Joja. 

3. -imagine fara descriere- (iulia-joja_81253300.jpg)

„Kamala Harris nu vorbește foarte mult despre aceste teme"

Iulia Joja a vorbit despre preferința companiilor pentru Partidul Republican, datorită politicilor economice mai puțin restrictive și a intervenționismului redus. Ea a menționat că democrații impun taxe și controale mai mari, ceea ce îi face mai puțin atractivi pentru mediul de afaceri. În plus, Iulia Joja a subliniat că Partidul Democrat, reprezentat de Kamala Harris, nu pune accent pe teme economice și de migrație, ci mai degrabă pe drepturile LGBT și de avort, subiecte care nu mobilizează la fel de mult alegătorii.

„În ceea ce privește macroeconomia, și mai ales companiile, dacă întrebi șefi de companii europene care sunt aici sau care au business aici, în general, preferă Partidul Republican pentru că economia este mai puțin restrictivă pentru companii. Din punct de vedere comercial, întotdeauna republicanii sunt mai puțin restrictivi, democrații impun taxe mai mari, controale mai mari, republicanii au mai puțin intervenționism în economie. Deci, pentru companii, republicanii sunt preferați, pentru indivizi, la nivel individual, în ceea ce privește salariul, diferența nu este atât de mare.

Un ultim aspect aici este că, din aceste motive, Partidul Democrat are de pierdut pentru că Kamala Harris nu vorbește foarte mult despre aceste teme, nu sunt temele ei principale, nu sunt temele Partidului Democrat și atunci are foarte mult de pierdut din acest motiv. De fiecare dată când îmi vine o reclamă cu Kamala Harris e vorba de drepturile LGBT și e vorba de drepturile de avort. Astea sunt temele principale ale Partidului Democrat, dar astea nu sunt teme care mobilizează lumea la vot.", a spus Iulia Joja. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel