Temperatura globală ar putea creşte cu 1 grad Celsius până în 2100 doar din cauza alimentaţiei.
Doar sistemul alimentar ar putea încălzi clima cu aproape 1 grad Celsius până în anul 2100, acest scenariu nefiind însă inevitabil deoarece o dietă mai sănătoasă şi adoptarea altor măsuri ar putea conduce la evitarea în mare parte a acestei situaţii, conform unui studiu publicat luni, transmite AFP.
"O continuare a obiceiurilor alimentare actuale în întreaga lume până la sfârşitul secolului ar putea adăuga aproximativ 1 grad Celsius de încălzire suplimentară", a concluzionat un grup de cercetători din Statele Unite într-un studiu publicat în jurnalul Nature Climate Change.
Autorii propun un interval de încălzire de la 0,7 la 0,9 grade Celsius, cu o marjă de 0,2 grade Celsius, în funcţie de scenariile de creştere a populaţiei. În timp ce planeta s-a încălzit deja cu aproape 1,2 grade Celsius comparativ cu sfârşitul secolului al XIX-lea, doar sistemul alimentar ar conduce, în orice caz, la o încălzire ce depăşeşte cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris (1,5 grade Celsius).
Cea mai mare parte a acestei încălziri este provocată de alimentele care reprezintă surse importante de metan: carnea de la rumegătoare - vită şi oaie, care elimină acest puternic gaz cu efect de seră -, precum şi produsele lactate sau orezul, scrie Agerpres.
Celelalte surse provin din dioxid de carbon (CO2) şi protoxid de azot (N2O), acesta din urmă fiind emis în special în timpul utilizării îngrăşămintelor de sinteză.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii pe baza unei analize efectuate pe 94 de alimente, cu o modelare mai precisă a efectului acestor diferite gaze cu efect de seră. "Aceste rezultate arată că urgenţa atenuării emisiilor din sectorul alimentar este esenţială pentru a lucra pentru un viitor climatic sigur", a declarat pentru AFP Catherine Ivanovich, de la Universitatea Columbia, care se numără printre autorii studiului.
Cu toate acestea, viitorul nu este decis: peste 55% din această încălzire poate fi evitată prin îmbunătăţirea practicilor din producţia agricolă, reducerea risipei şi adoptarea "unei diete sănătoase", subliniază autorii.
În ceea ce priveşte acest ultim aspect, autorii studiului s-au bazat pe recomandări medicale în favoarea reducerii consumului de carne - în special carne roşie - în favoarea altor proteine care conţin mai puţine grăsimi saturate şi colesterol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News