Temperaturile ridicate din Europa și Asia Centrală au provocat moartea a aproximativ 377 de copii în 2021 - conform unei noi analize a datelor din 23 de țări, publicată astăzi de UNICEF.
Raportul „Lupta împotriva căldurii: sănătatea copiilor în timpul valurilor de caniculă din Europa și Asia Centrală” (Beat the heat: child health amid heatwaves in Europe and Central Asia) constată că jumătate dintre acești copii au murit de boli asociate temperaturilor ridicate în primul lor an de viață. Majoritatea deceselor s-au înregistrat în timpul lunilor de vară.
„Aproximativ jumătate dintre copiii din Europa și Asia Centrală - 92 de milioane de copii - sunt deja expuși la valuri de caniculă frecvente într-o regiune în care temperaturile cresc în cel mai rapid ritm la nivel global. Temperaturile tot mai ridicate pot duce la complicații grave de sănătate pentru copii, în special pentru cei mai mici, chiar și într-un interval scurt de timp. Fără îngrijire, aceste complicații le pot pune viața în pericol”, a declarat Regina De Dominicis, director regional al UNICEF pentru Europa și Asia Centrală.
Expunerea la temperaturi mari are efecte severe asupra copiilor, chiar înainte de naștere, și poate duce la nașteri premature, greutate mică la naștere, naștere de copii fără viață și anomalii congenitale. Stresul termic este o cauză directă a mortalității infantile, poate afecta creșterea bebelușilor și poate provoca o serie de afecțiuni pediatrice. De asemenea, raportul menționează că temperatura extremă a cauzat pierderea a peste 32.000 de ani de viață sănătoasă în rândul copiilor și adolescenților din regiune.
Integreze strategiile de reducere a impactului valurilor de caniculă, inclusiv prin intermediul contribuțiilor naționale determinate, al planurilor naționale de adaptare și al politicilor de reducere a riscurilor de dezastre și de management al dezastrelor, punând copiii în centrul acestor planuri.
Investească în planuri de acțiune privind starea de sănătate în caz de caniculă și în asistența medicală primară pentru a asigura un sprijin mai adecvat în cazul bolilor asociate caniculei în rândul copiilor.
Investească în sisteme de avertizare rapidă, inclusiv în sisteme de alertă în cazul temperaturilor ridicate.
Echipeze unitățile de învățământ pentru a reduce temperatura în zonele în care copiii se joacă și să formeze cadrele didactice astfel încât să aibă competențele de a acționa în caz de stres termic.
Adapteze designul urban și infrastructura, inclusiv să se asigure că imobilele, în special cele în care locuiesc cele mai vulnerabile comunități, sunt echipate pentru a reduce la minimum expunerea la căldură.
Asigure furnizarea de apă potabilă, în special în țările în care calitatea și disponibilitatea apei scade.
UNICEF colaborează cu guvernele, partenerii și comunitățile din întreaga regiune pentru a consolida rezistența la valurile de caniculă. Acest lucru include echiparea profesorilor, a asistenților medicali comunitari și a familiilor cu competențele și cunoștințele necesare pentru a reacționa la stresul termic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu