Daniel Alexandru, șef laboratorului Agrometeorologie din cadrul ANM, a vorbit despre deficitul de precipitații și temperaturile ridicate din ultimele luni.
Daniel Alexandru, șef laboratorului Agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cât de nocivă a fost ultima jumătate de an, în special pentru plantele cerealiere de toamnă, dar și pentru pomii fructiferi și vița de vie:
„În harta regimului de precipitații de la începutul lunii septembrie până la zi, se observă cu tentele de culoare deschisă deficitul, din punct de vedere al precipitațiilor, în zona Moldovei, Dobrogei și mare parte din Bărăgan, unde cantitățile de precipitații pe parcursul ultimelor 6 luni au fost deficitare, sub 200 de litri. Sunt considerate precipitații deficitare, pentru că nu pot asigura o creștere și dezvoltare unitară a plantelor cerealiere de toamnă în condițiile în care nu se acumulează cel puțin 30-40 de litri în medie pe una din aceste șase luni.
De asemenea, temperaturile ridicate provoacă o reîntoarcere în vegetație a plantelor, inclusiv pentru culturile de câmp, cât și pentru pomii fructiferi și vița de vie, ele sesizând faptul că ar fi început din nou sezonul de vegetație. Este, de fapt, o inducere în eroare a plantelor, astfel încât ele devin mai sensibile, odată cu revenirea în vegetație.
Prin urmare, la orice situație de iarnă veritabilă care apare în mod normal, atât pomii fructiferi, cât și vița de vie sau cerealierele devin mai sensibile la temperaturi mult mai reduse“, a spus, la DC News, Daniel Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu