Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger din localitatea franceză Mouilleron le Captif, dotat cu premii totale de 92.040 euro, după ce l-a învins pe italianul Paolo Lorenzi, cu 2-6, 7-6 (6), 6-2.
Copil (28 ani, 90 ATP) a obţinut victoria la capătul unui meci care a durat două ore şi 12 minute, după ce a salvat o minge de meci la 5-6 în tiebreak-ul setului secund, la 6-5 pentru italian. Copil fusese condus şi cu 5-2 în tiebreak, dar a reuşit să revină, dominând apoi setul decisiv.
Copil a reuşit 8 aşi şi a avut o singură dublă greşeală, în timp ce Lorenzi (37 ani, 118 ATP) a contabilizat 6 aşi şi 6 duble greşeli. Arădeanul şi-a asigurat un cec de 2.480 euro şi 18 puncte ATP. Marius Copil, al şaselea favorit, va juca în sferturi cu învingătorul dintre italianul Jannik Sinner (18 ani, 127 ATP) şi cehul Lukas Rosol (34 ani, 152 ATP), informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News