Tenis: Andy Murray revine în Marele Şlem, la Openul Australiei 2020

Tenismanul britanic Andy Murray, fost numărul unu mondial, îşi va face marea revenire în Marele Şlem cu ocazia Openului Australiei de la Melbourne, care va avea loc în luna ianuarie, la un an după o operaţie la şold, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de AFP.

'Confirmat: Andy Murray va reveni să concureze la #AusOpen în 2020', se menţionează într-o postare pe pagina oficială de Twitter a competiţiei de la antipozi, în care se precizează, totodată, că britanicul va intra 'pe tabloul principal cu un clasament protejat de numărul doi'.

Jucătorul scoţian, în vârstă de 32 ani, câştigătorul a trei turnee de Mare Şlem, lucrează pentru a reveni la cel mai bun nivel al său. El a urcat săptămâna aceasta de pe locul 503 mondial până pe poziţia a 289-a în ierarhia ATP. Beneficiarul unui wild-card, Murray a câştigat luni primul său meci din cadrul turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), în faţa argentinianului Juan Ignacio Londero, după ce a atins sferturile de finală la Beijing, în urmă cu o săptămână.

La Melbourne, Andy Murray a disputat cinci finale, ultima dintre ele în 2016, însă fără să reuşească să câştige trofeul. El s-a impus în schimb de două ori la Wimbledon şi o dată la US Open. Înaintea Openului Australiei din acest an, britanicul a susţinut o conferinţă de presă, plină de emoţie, anunţând că se va retrage după Wimbledon, din cauza durerilor de şold care au devenit prea greu de suportat.

Însă, după ce i-a fost implantată cu succes o proteză la şoldul stâng, care i-a permis să revină circuit, mai întâi la dublu, Murray a reînceput să joace şi la simplu, iar ultimele rezultate i-au redat optimismul în privinţa continuării carierei. Organizatorii Openului Australiei speră, de asemenea, într-un alt come-back, şi mai răsunător, cel al belgiencei Kim Clijsters, cvadruplă câştigătoare de Grand Slam, după o absenţă de peste şapte ani. În vârstă de 36 ani, Clijsters, retrasă din activitate în 2012, a anunţat luna trecută, spre surpriza generală, că doreşte să revină în circuitul profesionist, în 2020, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel