Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber (15 WTA, cap de serie nr. 5) a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului de la Zhengzhou (China), dotat cu premii totale de 1,5 milioane dolari, după ce a cedat în trei seturi, 5-7, 6-4, 7-6 (8/6), în faţa americancei Alison Riske (34 WTA).
Riske s-a impus după aproape trei ore de joc, ultimul set, câştigat la tie-break, durând o oră şi 11 minute.
A fost primul meci al lui Kerber avându-l ca antrenor pe Dirk Dier, cel care l-a înlocuit pe Rainer Schuettler, de care fostul lider mondială s-a despărţit în urma eliminării premature suferită la turneul de la Wimbledon din iulie. La US Open, unde a fost prezentă fără a avea vreun antrenor, Kerber a fost eliminată din primul tur de Kristina Mladenovic (Franţa).
Kerber, care are 31 de ani, a fost eliminată în primul tur la ultimele patru turnee la care a participat: Toronto, Cincinnati, US Open şi acum Zhengzhou.
În runda următoare, Riske o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng (38 WTA), care s-a impus în două seturi, 7-6 (7/4), 6-1, în faţa olandezei Bibiane Schoofs (155 WTA).
Alte rezultate de marţi din primul tur au fost:
Polona Hercog (Slovenia) - Meiling Wang (China) 6-3, 6-4
Alize Cornet (Franţa) - Jiajing Lu (China) 7-6 (7/1), 6-1
Ajla Tomljanovic (Australia) - Lesley Kerkhove (Olanda) 6-2, 6-0
Fiona Ferro (Franţa) - Zhaoxuan Yang (China) 6-2, 6-3
Jelena Ostapenko (Letonia) - Xiaodi You (China) 6-3, 0-6, 6-2
Kristina Mladenovic (Franţa) - Yingying Duan (China) 6-2, 6-3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News