Irina Begu a fost învinsă de Kvitova la Sankt Petersburg, în 3 seturi.
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Petra Kvitova, cu 6-3, 1-6, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu 733.900 dolari.
Begu (27 ani, 37 WTA) a cedat după o oră şi 35 de minute în faţa fostului număr doi mondial (27 ani, 29 WTA).
Kvitova a reuşit un break în ghemul al patrulea din primul set, iar acest lucru a făcut diferenţa, cehoaica impunându-se cu 6-3.
Kvitova a avut o cădere inexplicabilă în setul secund, adjudecat clar cu 6-1 de Irina, după numeroase erori neforţate ale adversare.
Petra Kvitova şi-a revenit însă în decisiv şi a controlat clar jocul, câştigând cu un sec 6-1.
Irina va primi un cec de 11.265 dolari şi 55 de puncte WTA.
Aceasta a fost a treia victorie reuşită de Kvitova în tot atâtea dueluri cu Begu, după 7-5, 6-3 în sferturi la Madrid şi 6-3, 6-2 în turul al treilea la Roland Garros, ambele în 2015.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu