Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, favorita numărul 2 şi deţinătoarea trofeului, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare de 7.021.128 dolari, înclinându-se în două seturi, 6-2, 6-3, în faţa olandezei Kiki Bertens, într-o partidă disputată joi.
Bertens, cap de serie numărul 7, şi-a luat cu această ocazie revanşa după înfrângerea suferită în faţa cehoaicei la ediţia de anul trecut a competiţiei din capitala Spaniei. Ea o va avea ca adversară în penultimul act pe americanca Sloane Stephens (nr.8), învingătoare cu 6-4, 6-3 în întâlnirea cu croata Petra Martic. În cealaltă semifinală se vor înfrunta românca Simona Halep, favorita numărul 3, şi elveţianca Belinda Bencic. Halep a trecut joi, cu 7-5, 7-5, de australianca Ashleigh Barty (nr.9), în timp ce Bencic a reuşit să o elimine pe japoneza Naomi Osaka, numărul unu mondial şi principala favorită a turneului de la Madrid, de care a dispus în trei seturi: 3-6, 6-2, 7-5.
De menţionat că Simona Halep şi-a asigurat accederea pe locul al doilea în clasamentul WTA începând de luni, profitând şi de eliminarea Petrei Kvitova, iar un eventual succes la Madrid o va propulsa pe reprezentata ţării noastre în fotoliul de lider al circuitului feminin de tenis, pe care l-a cedat lui Naomi Osaka în luna ianuarie. Rezultate - sferturi de finală: Simona Halep (România/N.3) - Ashleigh Barty (Australia/N.9) 7-5, 7-5 Belinda Bencic (Elveţia) - Naomi Osaka (Japonia/N.1) 3-6, 6-2, 7-5 Sloane Stephens (SUA/N.8) - Petra Martic (Croaţia) 6-4, 6-3 Kiki Bertens (Olanda/N.7) - Petra Kvitova (Cehia/N.2) 6-2, 6-3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu