Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de formaţia Italii (3-1), în play-off-ul Grupei Mondiale a competiţiei Billie Jean King Cup, după ce Mihaela Buzărnescu a fost întrecută de Elisabetta Cocciaretto, cu 7-5, 7-6 (5), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Românca a început greoi meciul şi a fost condusă de Cocciaretto (20 ani, 111 WTA) cu 3-0. Buzărnescu şi-a găsit ritmul şi a redus din handicap (2-3), iar după mai multe tentative eşuate, a egalat, 5-5.
În momentele importante care au urmat, Mihaela nu a făcut cele mai bune alegeri şi tânăra jucătoare italiană a reuşit să îşi adjudece setul pe serviciul româncei (7-5), după o oră şi 20 de minute de luptă.
Buzărnescu a avut 30-0 pe serviciul adversarei la 5-5, dar nu a reuşit să profite de acest avantaj. În actul secund s-a mers cu serviciul în primele ghemuri, după care Buzărnescu a reuşit un break, trecând la conducere (3-2), dar nu l-a confirmat. În continuare s-a mers cap la cap până în tiebreak, unde românca a luat primul punct, dar a pierdut patru la rând. Buzărnescu a reuşit egalarea, la 4-4 şi 5-5, dar Cocciaretto a făcut ultimele două puncte şi a obţinut victoria. Buzărnescu a încheiat cu 2 aşi şi 2 duble greşeli, iar Cocciaretto cu 3 aşi şi 4 duble greşeli.
Românca a avut un procentaj mai bun la punctele cu al doilea serviciu (56%-41%), iar Cocciaretto la primul (64%-51%). Buzărnescu a fructificat doar 4 din cele 12 mingi de break (33%), iar italianca a transformat 5 din 19 (26%). Buzărnescu a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 23-19, dar şi mai multe erori neprovocate, 47-40, numărul total de puncte fiind favorabil italiencei, cu 107-102.
Vineri, în primele meciuri de simplu, Elisabetta Cocciaretto a întrecut-o pe Irina Maria Bara cu 6-1, 6-4, iar Martina Trevisan a învins-o dramatic pe Mihaela Buzărnescu, cu 6-2, 2-6, 7-6 (5). Sâmbătă, Elena Gabriela Ruse a învins-o pe Jasmine Paolini, cu 1-6, 6-3, 6-4. Întâlnirea dintre România şi Italia a consemnat debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.
Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe. Italia se impunea în 1975, în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Aix-en-Provence (Franţa), perechea Virginia Ruzici/Mariana Simionescu aducând punctul echipei noastre. Singura victorie a României s-a înregistrat în 1978, la Melbourne, în primul tur al Grupei Mondiale, cu 2-1, victoriile fiind obţinute de Virginia Ruzici şi de perechea Ruzici/Simionescu.
Ultima confruntare a avut loc în 1997, la Bari, Italia învingând cu 2-1 în primul tur al Grupei I a zonei Europa/Africa. Alina Tecşor obţinea singura victorie a echipei noastre. România nu a putut conta în această confruntare pe Simona Halep, numărul trei mondial, şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19. România va evolua anul viitor în Grupa 1 a zonei Europa-Africa a competiţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News