Tenis: Tecău şi Rojer, învinşi în primul tur al probei de dublu la Roma

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul american Bob Bryan/Mike Bryan, cu 6-4, 7-6 (4), marţi, în prima rundă a probei masculine de dublu din cadrul turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 5.207.405 euro.

Gemenii Bryan s-au impus într-o oră şi 29 de minute, salvând toate cele patru mingi de break create de Tecău şi Rojer. Fraţii Bryan şi-au luat astfel revanşa după ce săptămâna trecută erau învinşi de Tecău şi Rojer în primul tur la Madrid, cu 4-6, 7-6 (2), 12-10.

Perechea româno-olandeză a cucerit titlul, duminică, în capitala Spaniei. Cele două perechi sunt la egalitate, 5-5, în meciurile directe. Tecău şi partenerul său vor primi un cec de 10.020 euro pentru evoluţia de la Foro Italico. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel