Tenorul Corneliu Fânăţeanu, fost director artistic al Operei Române din Bucureşti, a murit la vârsta de 81 de ani, informează un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
„Aseară (n.r. miercuri seară) a încetat din viață tenorul Corneliu Fânățeanu, cel care a fost timp de mai multe decenii unul dintre artiștii de bază ai scenei lirice românești. Cu o frumoasă voce de tenor liric care a evoluat apoi spre un spectru mai plin, a realizat creații de neuitat în marile titluri din repertoriul de operă precum Don Giovanni, Flautul fermecat, Faust, Don Carlo, Freischutz, La traviata, Rigoletto, Tosca, Evgheni Oneghin, Andrea Chenier și foarte multe altele, până la Walkyria, ultima sa premieră. Nu au lipsit din repertoriul său operele românești și câteva operete, precum și lieduri și creații vocal-simfonice", se arată în comunicatul instituției.
Născut pe 18 ianuarie 1933 într-un sat din județul Sălaj, artistul a studiat la Conservatorul din Cluj și a debutat la Opera Română din orașul de pe Someș la vârsta de 21 de ani, în opera Cneazul Igor. S-a perfecționat și la Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma iar în anii tinereții a obținut premii la importante concursuri internaționale. Între 1964-1988 a fost solist al Operei Române din București, fiind și director artistic între 1976-1982. A activat și în diplomație, ca atașat cultural la Ambasada României din capitala Italiei.
A cântat mult pe scenele naționale dar și în multe alte țări din Europa, Asia și Oceania, și a efectuat înregistrări pentru radio și televiziune, dar și pentru casa de discuri Electrecord. Printe realizările sale se numără și înregistrarea integrală a operei Tosca realizată alături de Virginia Zeani și de Nicolae Herlea, devenită o înregistrare de referință pe plan mondial. De asemenea, a cântat în spectacole cu distribuții internaționale de mare ținută, printre colaboratorii săi figurând dirijorii Nello Santi, Ruslan Raicev, Alexandr Ceakarov etc. sau soliștii Grace Bumbry, Nicola Ghiuzelev, Helen Donath, Mady Mesple, Nicola Martinucci, Aldo Proti, Giuseppe Tadei, Gundula Janovitz etc.
Corneliu Fânățeanu a cântat și alături de marii artiști ai scenei lirice românești, printre ei fiind Nicolae Herlea, Maria Slătinaru Nistor, Eugenia Moldoveanu, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu, Silvia Voinea etc. sau soliștii de prim plan ai Operei Române din Cluj.
În anii de după pensionare s-a dedicat pedagogiei cântului, având un mare număr de elevi, mulți dintre ei ajunși soliști de bază ai Operei Naționale București.
Ceremonia de doliu va avea loc vineri 5 decembrie, la ora 9, la Opera Română din Cluj, urmată de înmormântarea la cimitirul Mănăștur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu